Cristina Uruc, manager interimar Artexim – agenție de impresariat artistic și totodată organizatoare a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu – a fost aleasă cu unanimitate de voturi președinte al AEAA (European Association of Artist Managers / Asociația Europeană a Managerilor de Artiști), în cadrul Adunării Generale ce a avut loc recent la Istanbul.

Citește restul acestei intrări »

Invitați speciali și ceremonia ceaiului

Editura Alice Books organizează evenimentul de lansare a volumului de povestiri „Zece nopți cu vise”, de Natsume Sōseki, miercuri, 14 mai, ora 19.00 la Cărturești Modul din București.

Citește restul acestei intrări »

Miercuri, pe 7 mai, la sediul Facultății de Sociologie și Psihologie din  cadrul Universității Spiru Haret (Str. Fabricii 46G, corp A, etajul 3) a avut loc vernisajul expoziției „Cronotipii”, eveniment organizat în cadrul proiectului Imaginar Kolectiv, în care patru artiști vor expune lucrări de colaj, fotografie si cianotipie. Ulterior, expoziția va putea fi vizitată până pe 7 iunie, de luni până vineri, între orele 10.00 -16.00

Citește restul acestei intrări »

Între 8 și 13 mai, în județul Neamț, se filmează „Pânda”, un film de scurtmetraj regizat de Radu Muntean, cu Adrian Văncică în rolul principal. Proiectul marchează o etapă-cheie în implementarea programului de digitalizare audiovizuală al Tangaj Production, realizat cu sprijinul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și al Uniunii Europeane – NextGenerationEU.

Citește restul acestei intrări »

Bucureștiul devine capitala creativității între 16 și 25 mai. De la expoziții curatoriate și instalații urbane, la tururi prin spații independente și studiouri de arhitectură, Romanian Design Week 2025 aduce împreună peste 150 de organizații și activează orașul timp de 10 zile prin 6 formate dedicate designului de azi și de mâine. Organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, Romanian Design Week 2025 lansează una dintre cele mai ample ediții de până acum, dedicată colaborării, sustenabilității și ideilor care schimbă orașul. Cu un program curatoriat exclusiv prin parteneriate locale și internaționale, RDW 2025 propune o experiență urbană completă, în care designul iese din tipare și intră în dialog direct cu publicul.

Citește restul acestei intrări »

Filme esențiale a trei regizori contemporani din Spania, Estonia și Kazahstan vor putea fi văzute la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 13-22 iunie 2025). E vorba despre Rodrigo Cortés, Rainer Sarnet, Adilkhan Yerzhanov, care vor fi celebrați în cadrul secțiunii 3×3. Mai mult, cei trei vor fi prezenți la Cluj, pentru întâlniri cu publicul.

Biletele și abonamentele pentru TIFF.24 pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro

Citește restul acestei intrări »

🚀

 Pe 13 iunie, de la 20:45, Piața Unirii din Cluj (re)devine inima TIFFChristy, debutul cinematografic al lui Brendan Canty, deschide cea de-a 24-a ediție Transilvania International Film Festival (13-22 iunie 2025).

Înainte de proiecție, va avea loc un moment cu adevărat special. Actorul Florin Piersic va fi omagiat cu Premiul de Excelență. Alături de el vor fi familia, prietenii și alte staruri ale filmului românesc.

❤️‍🩹

Christy e o poveste vie, despre doi frați vitregi care învață să-și repare trecutul și să-și dea o nouă șansă, pentru a putea privi spre viitor. O felie de viață plină de umor, emoție și speranță, dintr-o Irlandă vibrantă și dură, cu personaje care îți rămân în minte mult după genericul de final. Filmul a avut premiera la Berlinale, unde a câștigat Marele Premiu al secțiunii Generation14plus.

O parte din echipă va fi prezentă la Cluj, pentru proiecția de deschidere.

🌟

 Gala de Deschidere TIFF.24 va fi completată de un moment special dedicat vieții și carierei uneia dintre cele mai mari personalități din cinematografia noastră – Florin Piersic. Îndrăgitul actor și-a anunțat prezența la Gală alături de familie, prieteni și alte staruri ale filmului românesc și va primi un Premiu de Excelență.

Stai aproape și pentru alte surprize, din 13 iunie. Până atunci, vezi ce alte evenimente sunt deja anunțate din programul TIFF 

👇
DESCOPERĂ PROGRAMUL TIFF
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relații interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA

Sub-egida: UNESCO City of Film

Prezentat de: Banca Transilvania   

Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Ursus, Regina Maria, Audi & Autoworld, IQOS, MOL România, Tenaris Silcotub, JTI, Pepsi, DeLonghi, HelpNet, Voxa, Betfair Romania Development, McDonalds, Foundever, Farmec, Jidvei, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Radisson Blu, Caii de la Letea, Energobit, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Teilor, Casa de vinuri Cotnari, CSI, ECCO

Cafeaua oficială: NESPRESSO

Partener oficial de frumusețe: Armani Beauty

Asigurător oficial: Groupama

Partener vestimentație: Tudor Tailor

Partener tehnologic: Reea

Partener de ospitalitate: Eximtur

Parteneri: Bolt, PMA, Promelek, Intend, Lecom, Luna Cleaning, Carturesti 

Partener media principal: PRO TV

Recomandat de: Rock FM

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Ce vedem pe Max în luna mai

Posted: 30/04/2025 by michaelaplaton in Documentare, Știri, Film, tv
Etichete:

Luna mai aduce pe Max conținut proaspăt și captivant pentru toate gusturile. Fanii animației se vor bucura de un nou sezon din „Rick și Morty„, în timp ce serialul „Și uite așa…” revine cu sezonul trei, continuând povestea personajelor îndrăgite. Cinefilii vor fi încântați de aclamatul „Tár” și de acțiunea intensă din „Kraven Vânătorul„, iar pasionații de sport pot urmări Giro d’Italia și spectacolul de pe zgura pariziană de la Roland-Garros. Primăvara e în floare pe Max, iar noutățile lunii mai te vor ține cu sufletul la gură!

Citește restul acestei intrări »

După succesul de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a fost distins cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu, filmul „Kontinental ’25”, scris și regizat de Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 iunie 2025, distribuit de Independența Film, compania care aduce constant în România filme premiate în marile festivaluri, filme de autor și titluri esențiale ale cinema-ului contemporan.

Citește restul acestei intrări »

 Cea de-a 19-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc marți, 29 aprilie, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, a celebrat performanțele cinematografiei române din anul precedent printr-un eveniment plin de strălucire. Seara a fost marcată de discursuri emoționante, momente omagiale pentru cineaști, muzică, dar și de mult umor. Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu) este marele câștigător al trofeului pentru Cel mai bun film.

Citește restul acestei intrări »