Archive for the ‘Muzica’ Category


Op și Ed sunt două animale adorabile în formă de gogoșă – FLUMMELS – care călătoresc accidental în timp din 1835 până în Shanghaiul modern. Acolo, ei descoperă traficul, grăsimile și mâncarea procesată, și, cel mai rău dintre toate, că flummeli sunt acum dispăruți. Depinde de această pereche bătăioasă să se salveze, să-și salveze speciile … și poate chiar să schimbe cursul istoriei.

(mai mult…)

S-au pus în vanzare biletele la EUROPAfest

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări.  

(mai mult…)

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi proiectat începând de astăzi la București (Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cinema City AFI Cotroceni, Happy Cinema), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură Odobești), Sibiu (Cine Gold), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Slobozia (Casa de Cultură Slobozia), Târgu Mureș (Cinema Arta).

(mai mult…)

O minte genială dar sadică dezlănțuie un mod bolnav de a face justiţie în filmul SPIRAL: Următorul Capitol SAW, din 2 iulie în cinematografe. Lucrând în umbra unui apreciat veteran al poliției (Samuel L. Jackson), detectivul Ezekiel „Zeke” Banks (Chris Rock) și partenerul său începător (Max Minghella) se ocupă de o investigație a crimelor care amintesc într-un mod tulburator de trecutul înfiorător al orașului. Prins fără să vrea într-un mister care se adânceşte din ce în ce mai mult, Zeke se trezeşte în centrul jocului morbid al minţii criminale.

(mai mult…)

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

(mai mult…)

S-ar crede că Alexandru Dabija îl „citește” pe Caragiale în „altă” cheie. În fapt, îl privește lăuntric, și ceea ce vede îi place. Iar cu ceea ce-i place se identifică.

Un Caragiale lucid și cinic până la cruzime cu eroii săi, latură pe care Dabija o exploatează cu mult interes în spectacolele sale. Să ne amintim şi precedenta sa montare, de la Naţional, cu „Două loturi” (!), spectacol ce s-a bucurat, în anul aniversar Caragiale 2012, de cronici elogioase, interpretări atente, câteva premii şi participări la festivaluri importante.

(mai mult…)

Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original  Expirat. Pentru că tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Seria continuă vineri, 18 iunie, la ora 20:00 cu concertul Dimitri’s Bats. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.

(mai mult…)

jmEvents, producător de evenimente muzicale internaționale, anunță organizarea festivalului EUROPAfest 28 – jazz | blues | pop | clasic în perioada 16-24 iulie 2021.

Artiști din 20 de țări – Argentina, Aruba – Insula Caraibe, Azerbaidjan, Australia, Austria, Brazilia, Columbia, Coreea de Sud, Cuba, Elveţia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și Ucraina vor prezenta producții muzicale în spații de concert tradiționale și neconvenționale.

(mai mult…)

Perioada de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Șerban” pentru publicistică, presă, critică de film și cineaști, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), a fost extinsă până pe 27 iunie.

Bursa în valoare de 2.500 de euro, inițiată în memoria regretatului critic de film, va fi acordată și în acest an de Conceptual Lab by Theo Nissim.

(mai mult…)

Filmul “Raya și ultimul dragon”, o aventură epică produsă de Studiourile de Animație Disney, spune povestea unei lumi fantastice – Kumandra – unde, acum mult timp, oamenii și dragonii trăiau împreună în pace și armonie. Legătura dintre cele două specii era atât de strânsă, încât atunci când o forță malefică a amenințat tărâmul, dragonii s-au sacrificat ca să îi salveze pe oameni.

(mai mult…)