Archive for the ‘Muzica’ Category


„Ideea care m-a condus a fost aceea de a reproduce, prin mijlocirea artei, drumul parcurs de Brâncuși din România până la Paris. Un tânăr cu un spirit antreprenorial, care a luat decizia de a pleca la Paris, chiar și pe jos, pentru a studia arta împreună cu cei mai buni artiști ai vremii” – a explicat Dan Reisner motivația care a stat la baza realizării sculpturii monumentale ”The Walk”, inspirate de celebra lucrare a lui Costantin Brâncuși, Coloana Infinitului. Sculptura, care se află într-o zonă de hi-tech a Tel Avivului, a fost ridicată cu doi ani în urmă, constituind un spectaculos omagiu adus marelui artist român într-un spațiu public din metropola israeliană. 

(mai mult…)

–  Programul complet al celeide-a 29-a edițiipe: http://www.festivalff.ro  –

Între 20 și 30 martie, cinefilii din București și alte 11 orașe din țară pot descoperi cele mai noi titluri din cinematografia franceză în programul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Filmului Francez – Échos. Filme selecționate la Cannes, Veneția, Toronto, Annecy, Valladolid, San Sebastiánsau Berlin vor fi proiectate în cadrul Festivalului în cinematografe și spații culturale alternative din București, Arad, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

(mai mult…)

O piesă intimă ce are ca teme centrale recunoștința și transformarea

Dimitri’s Bats estompează constant granițele dintre beat-urile dance și riff-urile alternative. Cu piese în playlist-urile radiourilor din New York sau Marea Britanie, prezenți în line-up-urile festivalurilor Electric Castle, Summerwell, Juwenalia PW (Polonia), Tallin Music Week (Estonia) sau în deschiderea The 1975, Son Lux și Daria Zawiałow, Dimitri’s Bats sunt printre cele mai cool apariții pe scena alt – pop din România. Cel mai nou single ‘Gold’ este disponibil pe toate platformele de streaming și pe canalul oficial de YouTube cu un nou videoclip.

(mai mult…)

Festivalul Enescu constituie un simbol al excelenței culturale la nivel internațional. Ediția din acest an, finanțată de Guvernul României prin Ministerul Culturii, se bucură de sprijinul a patru parteneri principali de prestigiu care și-au unit forțele pentru a aduce la București orchestre și muzicieni remarcabili din întreaga lume.

(mai mult…)

Filme de Oscar® la Warner TV în martie

Posted: 24/02/2025 by michaelaplaton in Știri, Film, tv
Etichete:, ,

Warner TV îți aduce, ca în fiecare an, în weekend-ul decernării premiilor Academiei Americane de Film, o colecție specială de filme de Oscar®, producții care au făcut istorie, cu actori de top din generația de aur a Hollywood-ului – Vivien Leigh, Clark Gable, Gene Wilder, Dustin Hoffman, Robert Redford, și nume consacrate ale cinematografiei contemporane – Sandra Bullock, Ben Affleck, George Clooney. 

(mai mult…)

Institutul Francez din România prezintă cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului FrancezÉchos, care va avea loc între 20 și 30 martie 2025, atât în București, cât și în alte 11 orașe din țară precum Arad, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș șiTimișoara.

(mai mult…)

Sezonul doi al serialului original HBO „The Last of Us”, câștigător al premiului Emmy®, vine în România pe Max, din 14 aprilie. Noul sezon va avea șapte episoade.

(mai mult…)

Festivalul „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”, ajuns la a patra ediție, revine în martie cu o selecție remarcabilă de 11 lungmetraje și patru scurtmetraje, oferind publicului român o perspectivă autentică și proaspătă asupra filmului italian actual.

(mai mult…)

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului MICI CRIME CONJUGALE de Eric-Emmanuel Schmitt,traducerea Nicolae Weisz, regia Tania Drăghici, scenografia Maria Constantin. Evenimentul va avea loc pe 1 și 2 martie 2025, ora 19:00, la Sala Studio – Strada Gabroveni nr. 57.

(mai mult…)

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv este partener al Centrului de Artă Contemporană (CCA) din Tel Aviv în organizarea unui eveniment de tipul gallery talk. Contextul este oferit de organizarea primei expoziții solo în Israel a bine cunoscutului artist vizual român Radu Comșa, expoziție găzduită la sediul CCA în perioada 26.12.2024 – 22.02.2025 și intitulată „Inter-versions”.

(mai mult…)