București, Brașov, Târgu Mureș, Timișoara și Galați – primele orașe cu evenimente de networking anunțate
Anul acesta NO.MAD, comunitatea de freelanceri fondată în București, și-a propus să aducă freelancerii și antreprenorii la nivel local împreună. După pandemia din 2020, numărul freelancerilor a crescut exponențial și pe lângă asta, datorită digitalizării, s-a produs o migrare masivă din marile orașe către orașele de provincie.
Pe 19 iulie, de la ora 18:30, la Cinema Victoria din Timișoara (Strada Ciprian Porumbescu nr. 2)va avea loc premiera de gală a documentarului de călătorie My journey to Romania – Letter from Timișoara, în regia lui Florin Iepan.Filmul arată Timișoara, oamenii și poveștile sale, așa cum le-a văzut norvegianul Christoffer Balthazar, într-un demers de promovare a multiculturalismului prin artă și tradiții și un exercițiu de înțelegere și de cunoaștere a celorlalți inițiat de Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu ONG-ul norvegian Romers Rettigheter. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu echipa iar intrarea pentru public este liberă.
În această toamnă va avea loc lansarea anticipată a Dumb Money, dramedia biografică plasată în timpul povestii GameStop din ianuarie 2021. Întorsătura extraordinară a evenimentelor a populat titlurile știrilor și a fost imediat transformata într-o carte non-fiction – ” The Antisocial Network” de Ben Mezrich și un documentar Netflix din 2022 intitulat Eat the Rich: The GameStop Saga. Mezrich este obisnuit să-și adapteze cărțile în filme, deoarece a scris și Miliardarii accidentali, cartea pe care s-a bazat Rețeaua de socializare a lui Aaron Sorkin. Dumb Money se va adăuga cu siguranță la colecția tot mai mare de filme bazate pe povești de succes nebunesti și întreprinderi financiare îndrăznețe.
După succesului celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a strâns peste 120.000 de spectatori în fața marilor ecrane din Cluj-Napoca, o parte dintre filmele TIFF vor putea fi urmărite în mai multe localități din România, în proiecții outdoor și indoor.
Radio România Cultural o va omagia, în această toamnă, pe Monica Lovinescu, jurnalistă și însemnat critic literar în perioada de după război, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. Prin acest amplu proiect editorial, singurul post național dedicat exclusiv culturii se alătură demersului Editurii Humanitas și al Fundației Humanitas Aqua Forte de a marca o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu prin organizarea unui amplu program de evenimente ce se desfășoară de-a lungul întregului an 2023 – Anul Monica Lovinescu. Proiectul Radio România Cultural va debuta luni, 6 noiembrie, cu seria „Martor“, în care secvențe din jurnalele Monicăi Lovinescu vor fi povestite de oamenii pe care i-a cunoscut. Gabriel Liiceanu, Marie France Ionesco, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Matei Vișniec, Ana Blandiana, Vlad Zografi, Theodor Paleologu, Dinu Flămând, Doina Jela, Horia- Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu și mulți alții își vor aminti momente trăite împreună cu Monica Lovinescu. Mărturiile lor vor constitui un jurnal în oglindă, un portret al acestei personalități ce a marcat decisiv istoria noastră recentă. Radio România Cultural va realiza și seria de emisiuni „Discurile Monicăi“, cu introduceri de Horia-Roman Patapievici, în cadrul cărora vor fi difuzate cele mai iubite partituri ale Monicăi Lovinescu despre care a scris în jurnalele sale. Proiectul va continua cu difuzarea unei selecții din emisiunile realizate de Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă. Vor putea fi ascultate dialoguri ale Monicăi Lovinescu cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Octavian Paler, Virgil Ierunca și alte personalități ale acelor vremuri. De asemenea, vor fi difuzate
interviuri document cu Monica Lovinescu, realizate după căderea regimului comunist, de Anca Mateescu, coordonatoarea acestui proiect.
În preajma zilei de 19 noiembrie, când se vor împlini 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, Radio România Cultural va difuza, prin Teatrul Național Radiofonic, un spectacol de teatru dedicat acestei voci unice a culturii noastre. Centenarul Monica Lovinescu la Radio România Cultural se va încheia în seara de 19 noiembrie, când postul va transmite, în direct de la Ateneul Român, Gala Monica Lovinescu, organizată de Editura Humanitas și Fundația Humanitas Aqua Forte. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au pătruns în constelaţia mea umană mai întâi ca o „voce“. Ei deveniseră o funcţie, erau răzbunarea părţii noastre care nu ajungea să se rostească. Ce „cuplu“ formidabil au alcătuit ei cu noi! Istoria ne transformase în infirmi ai expresiei; ei ne înapoiau darul cuvintelor. Ce terapie formidabilă a însemnat pentru noi prestaţia lor! Să am curajul să-ntreb ce-am fi fost fără Monica Lovinescu? N-a venit oare momentul, măcar acum, la centenarul nașterii sale, să ne aducem aminte cât de mult îi datorăm și cât de puțin i-am onorat memoria? Dinspre mine, știu că le datorez enorm, ei și lui Virgil Ierunca. Și la fel și editura Humanitas care, neasistată de ei, poate că nici n-ar fi ajuns să-și aniverseze cei 33 de ani de la înființare. Tocmai în numele acestei datorii morale îi închinăm întregul an 2023. Acesta este, pentru mine și pentru Humanitas, „Anul Monica Lovinescu”. Și mi-aș dori să fim împreună cât mai mulți cei care credem în această aducere-aminte… Gabriel Liiceanu. Este datoria noastră, a celor care am tăcut, să prelungim nemurirea unui om care a vorbit pentru noi. Le mulțumesc celor care au făcut posibil acest proiect, domnului Gabriel Liiceanu și coordonatoarei acestei serii, Anca Mateescu, declară Radu Croitoru, managerul Radio România Cultural.
Jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu- Lovinescu, Monica Lovinescu este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa. Din 1951 se dedică activităţii radiofonice: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere, unde va lucra până în 1992, la închiderea postului. Are emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. După moartea mamei sale, ucise în închisoare din cauză că nu a vrut să își trădeze fiica, Monica Lovinescu și-a dedicat întreaga viață luptei împotriva regimului comunist. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sunt, amândoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc.
Regizat de Steven Soderbergh și avându-i pe Claire Danes, Timothy Olyphant și Dennis Quaid în distribuție, noul serial Cercul complet este disponibil deja pe HBO Max.
Cercul complet (Full Circle) este un nou serial de dramă Max Original, care prezintă o investigație de răpire pe parcursul căreia sunt descoperite secrete care leagă mai multe personaje și culturi din New York-ul zilelor noastre. Trailerul poate fi urmărit aici.
De la regizorul Steven Soderbergh și scenaristul Ed Solomon, Cercul complet a debutat deja pe HBO Max cu două episoade. Seria de șase episoade va continua cu două episoade în fiecare săptămână.
Cercul complet este produs și regizat de Steven Soderbergh. Ed Solomon este scenarist și producător executiv. Casey Silver este producător executiv.
Distribuție: Zazie Beetz, Claire Danes, Jim Gaffigan, Jharrel Jerome, Timothy Olyphant, CCH Pounder, Phaldut Sharma, Adia, Sheyi Cole, Gerald Jones, Suzanne Savoy, Ethan Stoddard, Lucian Zanes, and Dennis Quaid.
Produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa, MMXX de Cristi Puiu va avea premiera mondială în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania (SSIFF). Aflat la cea de-a 71-a ediție, SSIFF este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din regiune, care reunește anul acesta în selecția sa „un mix eclectic de favoriți ai filmului de artă în competiția sa” – The Hollywood Reporter.
„Istoria plină de speranță a Mihaelei Runceanu” este un film documentar de lungmetraj, realizat de dramaturgul, regizorul și actorul Gabriel Sandu și produs de Monica Lăzurean-Gorgan. Filmările au început în perioada 9 – 11 iulie la Buzău, orașul natal al celebrei soliste, unde echipa de filmare a surprins imagini în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului de muzică ușoară pentru copii și tineret „Mihaela Runceanu – pentru voi, muguri noi”.
Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Cinematograful itinerant Caravana Metropolis- cinema în aer liber pornește și anul acest la drum iar prima oprire este la Tulcea, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Civică. Între 4 și 9 iulie, de la ora 21:30, publicul va putea urmări 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și va putea participa la 3 ateliere. Acestea vor putea fi urmărite între 4 și 10iulie, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Civică. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.