Iata comunicatul celor de la Bad Unicorn, distribuitorul care ne- a obisnuit cu fimele extraordinare, care ne aduce acum trailerul unui film care a triumfat la Cannes anul acesta:
Ne bucurăm să putem împărăși cu noi, în premieră mondială, trailerul pentru SENTIMENTAL VALUE , cel mai nou film semnat de Joachim Trier, nominalizat la Premiile Oscar pentru The Worst Person in the World.
Deja prefigurat ca unul dintre cele mai bune filme ale anului și candidat la Oscaruri, câștigătorul Grand Prix la Cannes aduce o poveste emoționantă despre familie și puterea cinema-ului de a vindeca. Cu: Renate Reinsve, Stellan Skarsgard, Elle Fanning. Mai multe detalii despre premieră în curând. Până atunci, enjoy the trailer!
București, 30 iunie 2025.După ce a strâns 125.000 de spectatori la Cluj-Napoca, o selecție specială de filme din programul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) ajunge în Capitală. În weekendul 4–6 iulie 2025, cinefilii din București sunt invitați la Cinema Elvire Popesco să (re)descopere unele dintre cele mai apreciate filme ale ediției TIFF.24 – inclusiv titlul care a deschis festivalul în fața a 3000 de spectatori, dar și câștigătorul Trofeului Transilvania.
Personaje inventive care te binedispun cu aventurile lor, tipica familie americană cu dramele și bucuriile ei, dar și rezolvarea unor crime din trecut prin tehnici moderne de investigație te așteaptă în iulie la Warner TV. Serialele care au cucerit o lume întreagă se văd de luni până vineri la Warner TV și garantează distracție, adrenalină și suspans în porții generoase de episoade.
Actriță, regizoare și cântăreață, Maria de Medeiros este una dintre cele mai versatile și rafinate prezențe ale cinematografiei europene și una dintre cele mai importante actrițe portugheze ale generației sale. Cunoscută publicului printre altele pentru rolul memorabil din Pulp Fiction, regizat de Quentin Tarantino, artista va fi omagiată la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 23 iunie 2025), unde va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția specială adusă cinematografiei mondiale.
Cariera Mariei de Medeiros este marcată de o eleganță aparte și o profundă implicare în proiecte cinematografice de autor. A cucerit publicul și critica deopotrivă prin rolul Fabienne, iubita visătoare și tandră a lui Butch (Bruce Willis) în capodopera cult Pulp Fiction (1994), o apariție emblematică într-un film care a redefinit cinemaul independent american. Schimbul de replici „Cine e Zed? Zed e mort” a intrat rapid în cultura pop.
Un alt rol esențial în filmografia sa este cel al scriitoarei Anaïs Nin în Henry & June (1990), regizat de Philip Kaufman. Interpretarea Mariei de Medeiros a fost elogiată pentru finețea și sensibilitatea cu care a dat viață unei figuri complexe, într-o poveste despre iubire, sexualitate și creație artistică.
Distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de la Veneția în 1994 pentru Two Brothers, My Sister(Três Irmãos) de Teresa Villaverde, artista portugheză are o filmografie remarcabilă, cu peste 100 de titluri. A lucrat cu regizori precum João César Monteiro (în filmul căruia, Silvestre, a debutat la 15 ani), Chantal Akerman, Susanne Schiffman, Manoel de Oliveira, Istvan Szabo, Bigas Luna, Abel Ferrara, Antonietta de Lillo, Isabel Coixet și Guy Maddin, și a apărut în filme alături de Mark Ruffalo, Isabella Rossellini sau Charlotte Rampling. Are un parcurs important și în teatru, încă de la debut.
Cele mai recente filme în care joacă au fost prezentate în 2025 la Berlinală (Reflet dans un diamant mort, r. Hélène Cattet, Bruno Forzani) și la Cannes (Le Roi Soleil, r. Vincent Maël Cardona, Ange, r. Tony Gatlif).
Dincolo de cariera actoricească, Maria de Medeiros este și o regizoare apreciată. A debutat în regie cu Capitães de Abril (2000), un film despre Revoluția Garoafelor din Portugalia, selectat în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. A fost președinta juriului Camera d’Or de la Cannes în 2001.
Artista este activă și în muzică, cu trei albume de studio care reflectă pasiunea ei pentru jazz, fado și chanson française.
În cadrul TIFF.24, publicul va avea ocazia să o întâlnească pe Maria de Medeiros nu doar pe covorul roșu al Galei, ci și în cadrul unui masterclass deschis profesioniștilor și publicului larg. Festivalul va găzdui și proiecția celui mai recent film în care a jucat, Uma Quinta Portuguesa (2025), regizat de Avelina Prat. În acest film, Maria de Medeiros interpretează rolul Amáliei, misterioasa proprietară a unei quinta portugheze, într-o poveste despre identitate, prietenie și regăsire, care a concurat la Festivalul de la Málaga. Actrița va fi prezentă la proiecție însoțită de regizoarea filmului.
Ca în fiecare an, TIFF propune cinefililor experiențe cinematografice inedite, în spații alternative. Joi, 19 iunie, spectatorii sunt invitați la ISSA Resort din Turda pentru o seară care îmbină filmul cu pasiunea pentru cai și gastronomia fină.
ISSA Resort găzduiește, în avanpremieră, un eveniment TIFF special – o experiență exclusivă într-un spațiu care urmează să fie deschis publicului în curând. Aflat la câțiva pași de Salina Turda, ISSA este un refugiu pentru iubitorii de natură, vinuri bune și cai de rasă.
Cele mai importante filme din producția autohtonă se văd pe marele ecran la TIFF.24, în cadrul Zilele Filmului Românesc. În competiția ZFR intră 8 lungmetraje – dintre care 6 documentare – și 20 de scurtmetraje, care vor concura pentru cele trei trofee puse în joc: Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun debut și Cel mai bun scurtmetraj. Programul e completat de titluri românești premiate în ultimul an și de producții care vor avea premiera mondială la Cluj-Napoca, în afara competiției.
Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al TIFF.24, unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate și va susține un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la festival.
12 titluri remarcabile, prezentate anul acesta la Festivalul de la Cannes, vor putea fi văzute în cursul acestui an în cinematografele din România, distribuite de Independența Film. De la cineaști consacrați precum frații Dardenne, Richard Linklater sau Christian Petzold, până la noi viziuni din America Latină, Japonia sau Franța, selecția aduce o diversitate de stiluri și perspective, din competiție și din cele mai importante secțiuni paralele.
Într-un context în care ceea ce în secolul trecut părea de domeniul fantasticului este astăzi (din ce în ce mai aproape de) realitate, Festivalul Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) nu doar că propune o retrospectivă trasă la temă, ci îndrăznește și să imagineze un viitor dominat de tehnologie. Progresele în materie și erupția Inteligenței Artificiale în absolut toate domeniile au, cu siguranță, avantajele lor, dar în același timp generează o angoasă tot mai reală, amenințând să altereze lumea așa cum o știm, o dată ce cutia Pandorei a fost larg deschisă, iar lucrurile par să fi scăpat de sub control.
Uniunea Armenilor din Romania și Centrul Cultural Armean din București prezinta, în weekendul 24–25 mai, prima ediție Strada Armeneasca Pop-Up: All That Jazz — un eveniment ce aduce în prim-plan moștenirea culturala a comunitații armene din Romania și din diaspora, cu un focus special pe contribuția esențiala a jazzmanilor armeni la conturarea scenei romanești de jazz. Cartierul Armenesc devine, pentru doua zile, scena deschisa pentru sunet, poveste și identitate.