Archive for the ‘Film’ Category


Asociația SIGNIS România anunță a doua ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

(mai mult…)

„Good To Know”, o serie de videouri educative care explică modul în care știința nucleară poate contribui la rezolvarea problemelor globale, este lansată astăzi la Discovery Channel, ca parte a unui parteneriat cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), parte a familiei Organizației Națiunilor Unite.

(mai mult…)

Toti am fost la un moment dat vrajiti de Mr Miaghi si ucenicii lui, de povestile cu talc si finalurile acestor filme care ne spuneau ca binele invinge intotdeauna. Iata ca acest nou Karate Kid Legends , ce il are in rolul Miaghi pe Jackie Chan, alaturi de Ben Wang si Ralph Macchio (Daniel LaRusso din Karate Kid II) , vine sa adauge inca un capitol povestii. Lansarea filmului va avea loc pe 30 mai 2025. Pana atunci iata primul trailer , oferit de catre InterCom Film, distribuitorul pt Roamnia al peliculei. Enjoy!


John Travolta, Dustin Hoffman, Morgan Freeman, Ben Affleck, Al Pacino, John Cusack și Mel Gibson sunt protagoniștii filmelor de acțiune care au premiera la Warner TV în serile de vineri ale lunii ianuarie.

(mai mult…)

Serialul original HBO „The White Lotus„, multiplu premiat cu Emmy, revine într-o nouă destinație exotică începând cu 17 februarie. Creat de Mike White, cel de-al treilea sezon aduce opt episoade captivante, care vor fi debuta săptămânal pe platforma de streaming Max.

(mai mult…)

Ultima ecranizare a celebrului roman „Contele de Monte Cristo” a cucerit publicul și criticii deopotrivă, dovedind că povestea scrisă de Alexandre Dumas rămâne una fara varsta. Premiera mondială a avut loc într-un cadru deosebit, anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes, unde filmul a fost aplaudat timp de 12 minute într-o demonstrație impresionantă de entuziasm.

(mai mult…)

În decembrie, Discovery vine cu o premieră și lansează “Produs în România“, prima emisiune locală din ultimii ani. În fiecare episod, telespectatorii vor putea afla cum se fabrică diverse produse în România, dar și în străinătate. 

(mai mult…)

The Day of the Jackal aduce în prim-plan o reinterpretare captivantă a romanului clasic al lui Frederick Forsyth, adaptată cu măiestrie de Ronan Bennett, cunoscut pentru succesul unui alt serial britanic,Top Boy.

Acest serial oferă o combinație perfectă între tensiune și acțiune, transpunând povestea asasinului enigmatic într-un cadru contemporan, dar fidel spiritului original.

Citește mai mult: Newt Scamander poate îmblânzi Șacalul? (mai mult…)

„Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve” („Super/Man: The Christopher Reeve Story”), regizat de Ian Bonhôte și Peter Ettedgui este deja pe platforma de streaming Max. Filmul documentar a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance 2024 și a câștigat recent șase premii Critics Choice Documentary Awards.

(mai mult…)

Luna decembrie aduce titluri noi pentru toate gusturile la televiziunile Warner Bros. Discovery. De la competiții culinare de Crcăiun la TLC cu „Harry Potter: Vrăjitori în bucătărie”, la momentele importante din sezonul sporturile de iarnă la Eurosport, episoade noi din „O nouă șansă în sălbăticie” la Discovery, drame biografice la Warner TV, precum „Noi suntem Marshall” și seri tematice la Cinemax.

(mai mult…)