„Semințele smochinului sacru” (The Seed of the Sacred Fig), cea mai recentă operă cinematografică a regizorului iranian Mohammad Rasoulof, este mai mult decât un film – este o confesiune, o mărturie viscerală despre suferință, rezistență și speranță într-un climat politic sufocant. Filmat în secret, cu riscuri incalculabile, filmul transcende granițele Iranului, transformându-se într-un strigăt universal pentru libertate.
Citește mai mult: „Sămânța smochinului sacru”: Eleganța unui protest cinematografic împotriva opresiunii
Ce reprezintă acest simbol al smochinului sacru? Sugrumare și regenerare
Introducerea de la începutul filmului este despre smochinul sacru, un arbore care își răspândește semințele prin vânt sau prin păsările care îi consumă fructele, dar care își câștigă supraviețuirea strangulând copacii gazdă. Alegoria este izbitoare: smochinul devine o metaforă a violenței și suprimării dintr-o societate în care libertățile individuale sunt sacrificate în numele ordinii.
Titlul simbolizează însă și reversul medaliei: din semințele răspândite – chiar și în cele mai crude circumstanțe – se poate naște viață, o idee care rezonează profund cu povestea dramatică a protestelor din 2022, declanșate de moartea tragică a Mahsei Amini.
Mahsa Amini, cunoscută și ca Jina Amini, a fost o tânără kurdă de 22 de ani, originară din provincia Kurdistan, Iran. Povestea ei tragică a început în septembrie 2022, când a fost arestată la Teheran de către poliția morală iraniană pentru că ținuta ei ar fi încălcat normele islamice stricte privind purtarea hijab-ului. Potrivit autorităților, ea a suferit un „atac de cord” în detenție și a intrat în comă, dar familia ei și numeroase organizații pentru drepturile omului au acuzat poliția de tortură și maltratare, ceea ce i-a provocat moartea.
Decesul Mahsei Amini a reprezentat scânteia care a aprins proteste masive în Iran și în alte părți ale lumii. Sub sloganul „Femeie, viață, libertate” (în kurdă: Jin, Jiyan, Azadî), femeile au ieșit în stradă pentru a sfida regimul autoritar, protestând împotriva restricțiilor severe asupra libertăților personale, a codurilor vestimentare impuse și a discriminării de gen. Gesturi simbolice precum arderea hijab-urilor și tăierea părului au devenit acte de rezistență și solidaritate.
Protestele au căpătat rapid o dimensiune mai amplă, cerând reforme democratice și sfârșitul regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei. Revolta a marcat un moment de cotitură în lupta pentru drepturile femeilor în Iran și a pus în lumina reflectoarelor o societate în fierbere, dornică de schimbare.
Povestea filmului are loc în 2022, în primele zile ale mișcării „Femeie, viață, libertate”, când revolta populară a prins contur după moartea tinerei kurde iraniene. Rasoulof explorează cu o finețe devastatoare întrebări fundamentale despre controlul asupra corpului, libertatea individuală și dilemele morale care domină viețile femeilor din Iranul contemporan. Scenele inițiale, ce surprind viața cotidiană într-o familie iraniană din clasa de mijloc, zugrăvesc un portret tăios al presiunilor sociale: hijab-ul devine nu doar un simbol religios, ci și o armură fragilă împotriva judecăților și persecuțiilor.
Filmul trece brusc de la o dramă intimă la un thriller captivant. În a doua jumătate, tempo-ul devine febril: urmăriri spectaculoase cu mașina, interogatorii brutale și momente de tensiune crescândă conduc spre un final care amintește de duelurile dintr-un western clasic. Rasoulof demonstrează o abilitate rară de a echilibra detaliile personale și frământările politice, creând o poveste care reflectă lupta pentru schimbare într-o societate care își sufocă propriii cetățeni.
Familia din film este un microcosmos al Iranului contemporan, cu conflicte intergeneraționale, frici adânc înrădăcinate și o nevoie disperată de reconciliere. Fiecare personaj poartă greutatea unui trecut încărcat de tradiții și decizii forțate, dar și germenii unei posibile eliberări.
Deși Rasoulof a părăsit Iranul în 2024, dragostea sa pentru țara natală pulsează în fiecare cadru al filmului. Întrebarea retorică a regizorului – „Vreau să stau în închisoare sau să mă alătur Iranului cultural care există dincolo de granițele sale?” – reflectă dilema unui artist exilat care nu poate rupe legătura cu rădăcinile sale. Filmul devine astfel o punte între Iranul geografic și cel cultural, între amintirea unei țări și speranța pentru viitorul ei.
„Semințele smochinului sacru” este un film care nu doar că tulbură, ci și provoacă la introspecție profundă. Este o operă cinematografică necesară, care își asumă riscul de a expune nedreptatea, dar care oferă și o licărire de speranță. Rasoulof nu doar că își denunță persecutorii, ci și celebrează reziliența spiritului uman în fața adversităților.
Un film pe care nu-l poți uita ușor…
Radiotopic 