Archive for the ‘Eveniment’ Category


Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. 

(mai mult…)

  • Povești emoționante ale unor prietenii și iubiri care au traversat decenii întunecate sunt recreate în camerele de la etajul doi al casei.
  • Obiecte-martor precum scrisori, cărți poștale, bilete scrise de mână și fotografii dezvăluie universul intim al acestor legături umane.
  • Documente din arhivele Securității și fragmente din memorii sunt incursiuni tulburătoare în ce au însemnat dictatura și ideologia urii pentru relațiile dintre oameni.

Reconstituirile scenografice realizate de o echipă de 76 de scenografi, pictori, sculptori, arhitecți, alături de instalațiile audio și video, creează o experiență de vizitare imersivă. Spațiile reconstituite sunt definitorii pentru evoluția legăturilor umane evocate de expoziție:

  • Atelierul de marionete al Lenei Constante este locul unde Harry Brauner venea s-o întâlnească, în vremea când se puneau bazele primului teatru de păpuși din România. 
  • În sala vecină, vizitatorii vor descoperi o reconstituire tulburătoare a celulei de la Jilava unde Nicolae Steinhardt a primit, în secret, botezul creștin, avându-l martor pe prietenul său, Alexandru Paleologu. 
  • Garsoniera de pe Calea Victoriei a lui Mihail Sebastian este o altfel de celulă – cea în care scriitorul și-a trăit singurătatea, abandonat de vechii săi prieteni, orbiți de ideologia legionară. 
  • Se dezvăluie apoi un colț din noul Muzeu al Țăranului Român, rezultat din viziunea lui Horia Bernea și a Irinei Nicolau, și recunoscut în 1996 ca Muzeul European al Anului.
  • Descoperim biroul lui Tudor Vianu, unde prietenii Ion Vianu și Matei Călinescu își petrec adolescența în anii 50, într-o epocă tragică pentru România.
  • În biroul de la Institutul de Proiectări al inginerului disident Gheorghe Ursu, vedem urmele percheziției Securității, de dinaintea arestării sale. Pe fundal, se aude emisia postului de radio Europa Liberă. 

Ultima sală ne aduce în prezent, cu o poveste despre curajul de a iubi: întâlnirea dintre regizorul Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh, unde proiecțiile video vorbesc despre constrângeri sociale în căutarea împlinirii alături de celălalt.

Expoziția nu se oprește la ultima poveste. Mansarda casei găzduiește un spațiu care captivează vizitatorii: instalația Pădurea de mesteceni este spațiul de protecție pe care îl creează întâlnirea cu celălalt, un loc unde vizitatorii se pot reculege și pot reflecta la întrebări esențiale.

Totodată, în deschiderea expoziției vizitatorii pot admira pictura Țărăncuță odihnindu-se de Nicolae Grigorescu, expusă pentru a aminti că întâlnirea cu celălalt începe cu o privire, cu o clipă de atenție și disponibilitate. Această lucrare a lui Grigorescu este și pictura cel mai bine vândută pe piața românească de artă.

Expoziția a fost pregătită pe o perioadă de șapte luni iar amenajarea spațiului a durat 168 de ore.

Vizitatorii sunt așteptați în perioada 31 octombrie – 1 februarie 2026, de luni până joi, în intervalul 17:00 – 21:00 și de vineri până duminică, între 12:00 și 21:00. Biletele sunt disponibile online, pe bilete.lamitabiciclista.ro. 
 


Pâinea noastră cea de toate zilele, O voce din depărtare, Cazul Inginerului Ursu și Jurnalul familiei -escu vor putea fi vizionate online gratuit

Șerban Georgescu se numără printre cei mai riguroși, meticuloși și inventivi regizori de film documentar din România. Cei 25 de ani de experiență și dedicare pentru acest gen își pun amprenta pe ecran în fiecare minut al documentarelor produse și lansate de Kolectiv Film. De la expediții pe Everest, la drame cotidiene din satele românești și până la eroi uitați sau nenumiți, filmele regizorului Șerban Georgescu pun în lumină fațete adesea ignorate ale vieții românеști.

(mai mult…)

In secolul al XIV-lea, Europa medievală s-a confruntat cu o catastrofă care a schimbat istoria omenirii. Epidemia de ciumă, cunoscută sub numele de Moartea Neagră, a făcut aproximativ 200 de milioane de victime și a paralizat în câțiva ani întregi regate și sate mici. A apărut o lume în care oamenii încercau să înțeleagă inexplicabilul. Boala a secerat fără deosebire săraci și bogați, tineri și bătrâni.

(mai mult…)

Pe 4 noiembrie, trupa byron va urca în premieră pe scena Sălii Palatului pentru un concert cu totul special. Spectacolul poartă numele de Minunata lume nouă și este cea mai amplă producție a trupei de până acum. O orchestră de 54 de instrumentiști, condusă de Simona Strungaru, va reinterpreta piesele de pe cel mai iubit album byron, ‘nouă’, iar proiecțiile video dedicate și invitații speciali vor întregi spectacolul.

(mai mult…)

Capitala României onorează excelența și recunoaște contribuția unui artist care a dus numele țării sale pe cele mai importante scene ale lumii. Primarul General al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, are plăcerea de a anunța acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București maestrului Cristian Măcelaru, dirijor de renume internațional și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

(mai mult…)

Regi sângeroși, considerată „viitorul televiziunii documentare”, este o serie documentară în șase părți, uimitoare din punct de vedere vizual, care îi pune sub lupă pe cei mai infami conducători din istorie printr-o revoluție narativă: reconstituiri bazate integral pe inteligență artificială, cercetări originale și metode de investigație criminalistică nemaiîntâlnite până acum în televiziune.

(mai mult…)

„A fi imigrant înseamnă a pierde, iar primul lucru care m-a părăsit a fost numele.” Miguel Gane

Editura Alice Books anunță cu bucurie primul eveniment oficial în România al scriitorului Miguel Gane, de origine română, una dintre cele mai puternice voci ale noii generații de autori de limbă spaniolă.

(mai mult…)

Proiecții internaționale, juriu de excepție și ateliere creative între 17 – 26 octombrie, în București

Cea mai îndrăgită secțiune a Festivalului Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, KINOdiseea Competițional, revine la București între 17 și 26 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Sala Gloria, Centrul Cultural Armean și Ludoteca Playouth, cu o selecție de filme remarcabile pentru copii și adolescenți, proiecții speciale, ateliere interactive și activități, potrivite pentru întreaga familie.

(mai mult…)

9 – 12 și 23 – 24 octombrie 2025, Cinema ARTA, Cluj-Napoca

Cinema ARTA alături de Centrul Cultural German și de Institutul Francez din Cluj-Napoca lansează o serie de evenimente dedicate explorării noțiunii de „Celălalt” în cinematografia germană/ franceză și română, reunite sub titlul „Framing the Other”.

(mai mult…)