După aproape 25 de ani de la singurul lor concert în România, Dream Theater se întorc în formula clasică, cu legendarul Mike Portnoy la tobe, recunoscut drept unul dintre cei mai mari toboșari din lume, pentru un show spectaculos la Sibiu.
Celebra pianistă Elena Bashkirova concertează în stagiunea Filarmonicii George Enescu în serile de joi, 21 noiembrie şi vineri, 22 noiembrie 2024, de la ora 19. Dirijorul celor două concerte este Nabil Shehata, sub bagheta căruia Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu vor susţine un program dens, consistent, ce cuprinde lucrări de Livia Teodorescu-Ciocănea, Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven.
În seara de sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 19, Ateneul Român va găzdui un recital cameral ce se anunţă a fi unul din reperele stagiunii în curs a Filarmonicii George Enescu. Cei trei interpreţi – violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu şi pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu – reuniţi în ansamblul Trio Alpha vor interpreta două lucrări din repertoriul consacrat pentru trio cu pian din literatura rusă romantică: Trio elegiac nr. 1, în sol minor de Serghei Rahmaninov şi Trio în la minor, op. 50 de Piotr Ilici Ceaikovski.
La final de octombrie, Cinema ARTA împlinește 111 ani. Vă mulțumim că ne sunteți alături și vă invităm să sărbătorim împreună bucuria de a fi în acest spațiu unde istoria, cultura și diversitatea se întâlnesc.
Cinema ARTA, de pe strada Universității, nr. 3, din Cluj, este situat la parterul clădirii construite de David Sebestyén și este unul dintre cele mai vechi cinematografe din regiune care încă își păstrează funcțiunea. Inaugurat în octombrie 1913, de-a lungul istoriei, ARTA a trecut prin mai multe etape și denumiri (Egyetem Mozgó, Cinema Select etc.), însă o constantă rămâne statutul său de cinema de artă, conturat încă de la deschidere.
Competiții de lung și scurtmetraj, cine-concerte, proiecții în avanpremieră națională, invitați speciali sau Dracula Fantasy Con sunt evenimentele concentrate în 5 zile fantastice propuse de Dracula Film Festival.
Legendara actriţă daneză LONE FLEMING și scriitorul DACRE STOKER, stră-strănepotul lui Bram Stoker, autorul clasicului roman Dracula, printre invitații speciali Dracula Film Festival 2024
La Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Brașov, Dracula Film Festival, ediția a XII-a, care se va desfășura între 30 octombrie și 3 noiembrie, vor fi prezente numeroase personalități internaționale din lumea cinematografiei, incluzând actori, regizori, producători, scriitori sau artiști grafici.
Marți, 12 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, la Auditorium Maximum din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Strada Emmanuel de Martonne, nr. 1 – colţ cu M. Kogălniceanu), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București și Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, cu susținerea Kaufland România, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca,și a Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în parteneriat cu Tarom, Double Tree by Hilton Cluj-Napoca, Hotel Capitolina Cluj-Napoca, PMA Invest Cluj-Napoca, Florăriile Floriadin București și Wagner Arte Frumoase și Povești din București, organizează GALA OPERA FANTASTICA dedicată aniversării a celei de-a X-a ediții a proiectului „SUFLET ÎN CULORI”.
10 trupe si artisti din Franta, Turcia, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria,Ucraina si Romania vor participa in tabere de creatie si vor sustine concerte in mai multe cluburi din Bucuresti in cadrul proiectului european SESAME – Set Sail To Music Export.
Stagiunea de marţi seara îşi continuă călătoria muzicală în Sala mică a Ateneului Român, urmărind acelaşi scop declarat dintotdeauna, acela de a oferi tinerilor muzicieni talentaţi ocazia de a apărea pe cea mai cunoscută şi apreciată scenă a ţării, precum şi de a realiza o înregistrare live, împreună cu Radio România Muzical, coproducătorul tradiţional al acestei serii de recitaluri. Luna octombrie vă propune următoarele apariţii:
Cu ocazia prezentării turneului național „ROMANIAN YOUNG VIRTUOSOS”, turneu ce va avea loc în perioada 3 – 11 octombrie 2024, la București, Brașov, Sinaia, Oradea și Timișoara, muzicieni și oameni de cultură: Rodica Vică – soprană (Austria/România), Martiniana Antonie – mezzosoprană (Germania/România), Ștefan Cazacu – violoncelist (România), Diana Ionescu – pian (România), Vlad Maistorovici – compozitor (România) și Dana Deac – jurnalistă (România), s-au reunit pentru a aduce un omagiu compozitorilor români, propunând publicului un proiect inedit ce aduce la lumină piese mai puțin cunoscute și interpretate.