Filmul Kîzîm, prima peliculă românească vorbită aproape integral în limba tătară, regizat de Radu Potcoavă, se constituie într-un demers cinematografic curajos și necesar, aducând în prim-plan o poveste despre și cu adolescenți, spusă din interiorul unei comunități prea puțin explorate pe marele ecran.
Ceea ce ar fi putut rămâne doar o dramă juvenilă capătă, în desfășurarea sa, accente grave și profunzimi neașteptate. Câțiva liceeni, animați de elanul specific vârstei și de dorința de a sfida limitele, pornesc într-o aventură aparent inocentă, care se transformă treptat într-o confruntare dureroasă cu realitatea. Povestea, semnată de Elias Ferchin Musuret — care oferă și un rol secundar de o autenticitate remarcabilă — impresionează prin veridicitate și sobrietate. Simplitatea ei nu este una facilă, ci una încărcată de sens, dezvăluind cu luciditate inconștiența caracteristică adolescenței: teribilismul, curajul vecin cu imprudența, dar și acele elanuri care te fac să crezi că lumea întreagă îți este permisă și la îndemână.
Scenariul are consistență și coerență dramatică, reușind să capteze interesul fără artificii inutile. El pătrunde în miezul unei comunități închise — cea tătărească — unde tradițiile și preceptele par încremenite în timp, iar destinul tinerilor este adesea trasat de voința părinților. Căsătoria aranjată, supunerea față de normele colective și presiunea apartenenței devin elemente centrale ale tensiunii narative, generând un conflict subtil între modernitate și tradiție, între dorința individuală și rigoarea comunitară.
Distribuția este, fără îndoială, una memorabilă. Actori consacrați precum Tudor Chirilă, Bogdan Farcaș, Judith State și Elias Ferkin Musuret își asumă rolurile cu talent, dezinvoltură și forță expresivă, conferind autenticitate și gravitate întregului ansamblu, dar si punand in antiteza doua familii apartinand a doua culturi cu mentalitati radical diferite.
În mod surprinzător și admirabil, „debutanții” din rolurile principale reușesc să se ridice la același nivel artistic. Protagonista, Meryem Yeliz Mustafa, impresionează prin delicatețe și forță interioară. Interpretarea Seldei este construită cu o remarcabilă economie de mijloace: reținută în reacții până la limita suportabilului, ea izbucnește, la momentul potrivit, cu o patimă intensă și tulburătoare. Privirea sa, de o fragilitate aproape viscerală, exprimă mai mult decât o mie de cuvinte. Capacitatea de a transmite emoție profundă prin gesturi minime și tăceri încărcate este, în esență, definiția talentului autentic. Este, fără îndoială, un nume pe care ne-am dori să îl revedem curând pe afișele cinematografelor.
Titlul filmului, aparent un simplu nume propriu, ascunde o semnificație tandră și revelatoare. În limba tătară, „Kîzîm” se traduce prin diminutivul afectiv „fetița mea” sau „draga mea”, sugerând o relație de apartenență și protecție, dar și o subtilă nuanță de posesivitate — aspect care reverberează simbolic în întreaga construcție dramatică.
Cât despre Radu Potcoavă, acesta își confirmă maturitatea artistică printr-o regie echilibrată și atent calibrată. Activ în industria cinematografică încă din 2002, cu experiență atât în film, cât și în televiziune, el demonstrează o înțelegere profundă a mecanismelor narative și o sensibilitate aparte în abordarea subiectelor delicate. Kîzîm nu este doar un film despre adolescență, ci și un demers cultural relevant, care aduce în lumină o identitate etnică și o realitate socială rar reprezentate în cinematografia românească.
Felicitari tutror celor implicati: actori, echipă, Alin Zăbrăuțeanu- coloana sonora, Scharf Film -producator si Forum Film România-distribuitor.
Radiotopic 