Filmul acesta este, fara nici o indoiala, si frumos dar si inteligent croit, si sensibil si cu o doza de dramatism ce nuanteaza comentariul existential, si va avea acces imediat si la sensibilitatea, dar si la permeabilitatea pentru povesti de dragoste a oricarui spectator care va alege sa-l vada. Si asta pentru ca aceasta pelicula a lui Arnaud Desplechin te marcheaza incontestabil, stiinta regizorala si de scenarist fiind remarcabila, dar intr-un mod atat de atipic incat –desi subiectul nu e chiar nou – felul in care e cinematografiat este o provocare pe care odata ce o primim nu putem sa o refuzam, regasindu-ne implicati fie ca martori activi, fie ca fosti traitori ai eternei prime povesti de iubire a vietii. Filmul este dezarmant de sincer, cu o deschidere exceptionala asupra gandirii adolescentine ce abordeaza aproape filosofic sentimentul, cu o acuratete a analizei care e aproape o vivisectie pe suflet.
Paul Dedalus, personajul principal cu nume mitologic (creatorul labirintului Minotaurului si al aripilor cu care s-a prabusit Icar) este un tanar ce studiaza antropologia si care o intalneste pe Esther, cea mai dorita fata din liceul la care invata sora lui mai mica. Implicati intr-o iubire care se vadeste a fi prima, aceea care nu se uita toata viata si al carei parfum ne invaluie cu indescriptibila frumusete pana in ultima clipa, Paul si Esther traiesc un sentiment pe cat de adevarat, pe atat de devorator, care ajunge sa le consume viata si sa ii raneasca. Distanta dintre indragostiti, lipsa posibilitatilor materiale, problemele lor existentiale, totul converge catre o disolutie a iubirii.
Structurat ca un triptic, filmul opereaza permanent cu flash back-ul, actiunea incepand cu Paul matur, acum profesor de antropologie, care paraseste Tadjikistanul si se intoare la Paris. O vizita din adolescenta in URSS ii marcheaza acum viata scotand la lumina gestul uimitor facut atunci de a oferi propria identitate unui tanar rus, si il aduce in atentia serviciilor secrete. Scenariul incepe sa avanseze fluid, structurandu-se in trei povesti uimitoare in care Paul isi rememoreaza adolescenta si tineretea. Si vin peste noi tradari, frici si traume ale copilariei, frustrari, personaje pitoresti si acea iubire unica menita sa ne maturizeze dureros si abrupt.
Arnaud Desplechin are stiinta coregrafiarii acestui scenariu complex si atipic, si deopotriva pe aceea de a distribui in roluri actori deosebiti si talentati care aduc pe ecran o poveste vie despre tristetea si despre neputinta de a trece peste pierderea primei iubiri, despre drama adolescentei lovite si despre copilaria traumatizanta. Este un film acut, care se construieste treptat si ne livreaza „amintirile” frust, lasandu-ne stupefiati de intensitatea trairilor si facandu-ne sa ne intoarcem la propria noastra prima iubire, uneori pierduta la fel de dureros.
Desi nu suntem familiarizati cu actorii filmului, ne cucereste imediat lumina lor si felul in care Quentin Dolmaire, Mathieu Amalric, Lou Roy-Lecollinet si Francoise Lebrun intra in personaje dandu-le viata intr-un fel admirabil.
Laureat cu premiul Best Director la Premiile Lumieres si César, dar si la Cannes, Chicago si Cabourg, Arnaud Desplecin reuseste cu aceasta drama sa ne ofere un film pe care sa dorim sa il revedem, si pe care personal il recomand cu toata caldura, multumind celor de la Independenta Film pentru ca ni l-au oferit.
Radiotopic 