Zilele acestea a intrat în cinematografe un film care a reuşit să mă emoţioneze. Nu pentru că este o producţie care să sparga box office-ul, ci pentru că ne prezintă într-un mod surprinzător un scenariu interesant. Sigur că bugetul restrictiv (doar 4000 de euro!!!) a fost un handicap, dar TUDO ne serveşte lecţia că tot ce contează este cantitatea de suflet pe care o pui în ceva atunci când crezi în proiect cu toată fiinţa ta. Atunci planetele se aliniază şi Universul îţi trimite şi oamenii şi mijloacele ca să duci până la final ce ţi-ai propus!
TUDO e un thriller, dar asta în stil carpato-dunărean cu un touch de blair-witch project, iar ceea ce ne sperie cu adevărat nu este ce am fi tentaţi să credem, ci oamenii reduşi la dimensiunea lor animalică, ilustrând celebrul citat din Plaut “homo homimi lupus”, fără sentimente, fără morală, fără limite, banul, câştigul fiind singurele criterii de acţiune şi scopul suprem în viaţă. Şi sigur că dacă ar fi fost la Hollywood ( unde s-au făcut filme infinit mai proaste decât acesta, pe bugete consistente!), subiectul ar fi avut o altă dimensiune, poate şi efectele speciale ar fi concurat diferit. Aşa, pelicula a mizat pe singurele atuu-ri existente: imaginea, coloana sonoră şi actorii ( exact în această ordine!), scriptul fresh doar pentru filmografia noastră survoland doar subiectul, acolo unde ar fi trebuit să facă looping. Căci dimensiunea psihologică nu este destul de bine potenţată, problemele personajelor fiind doar citate, fără a le aprofunda, aşa că aici filmul este inconsistent, făcându ne să ne dorim mai mult. Tudor, tânărul medic cu o ţinută morală impecabilă se confruntă însă cu o lipsă a încrederii de sine şi cu o incertitudine privind capacităţile lui de chirurg, sentimente care par să îl domine fără apel. Finalul imprevizibil într un mod surprinzător vine să ilustreze într un fel abrupt ceea ce numim justiţia imanentă, vagul în care se termină filmul lăsându ne puţin contrariaţi, dar nu într un mod care să ne displacă. Unde mai pui că suntem salvaţi de truismele din filmele româneşti şi respirăm un aer ozonat, nepoluat de nuditate sau limbaj grosolan, de trimiteri la perioada comunistă sau la politica actuală.
Oricum ar fi, TUDO îţi taie respiraţia cu imaginile excepţionale, Andrei Băltăreţu fiind semnatarul lor, dar – sincer- şi locurile din Mărginimea Sibiului, în Crinţ, l-au ajutat, făcându-ne să oftam şi să ne gândim la fiecare câteva minute: Doamne, ce ţărişoară frumoasă avem!
Pentru un proiect independent, realizat cu minimum de mijloace, TUDO este un film care a ieşit super, viziunea lui Iura Luncaşu împiedicându-se doar de restricţionările materiale, în nici un caz de lipsa talentului! Iar avantajul a fost că proiectul lui a convins oamenii, iar energia lor însumată se simte pe ecran!
Pentru un thriller, neîndoielnic unul dintre personajele ce concură la crearea atmosferei “terifiante”este coloana sonoră, iar aici e vorba chiar de sound-design-ul semnat de Victor Panfilov, original şi mişcător, cu accente tribale, cu sunete hieratice şi cu voci speciale, care ne confirmă valoarea lui şi ne explicăm de ce a lucrat şi cu Francis Ford Coppola! Avem şi o piesă a lui Adrian Despot care curge pe genericul de final şi care închide cumva sonor pelicula, punând un punct inspirat.
Actorii sunt şi ei interesanti, pe unii i-am mai văzut în filme, pe alţii mai puţin, cert e că promit cu toţii să evolueze frumos, şi – cine ştie- să-i vedem în vreun casting internaţional. Tudo, medicul rezident ce alege să dea crezare ultimelor cuvinte ale unui pacient mort în condiţii ciudate, este interpretat de Mihai Smarandache, ce abia la final găseşte tonul şi emoţia potrivite, dar care are carismă şi poate mult mai mult. Provocarea adevărată a fost rolul de sălbatică interpretat de Aylin Cadîr, care este expresivă într-un mod aparte şi a cărei figură exotică se potriveste cu personajul ei ciudat, pe care îl ajută perfect machiajul Biancăi Simion şi costumele lui Cristi Marin. O mai vedem şi pe Oana Cârmaciu, dar şi pe Pavel Ulici pe care de curând l-am apaudat în rolul principal din Minte-ma frumos în Centrul Vechi, unde a evoluat natural, cu farmec şi dezinvoltură. Personal am o mare doză de încredere în acest actor tânăr şi sper să îl revâd în roluri mai de substanţă, care să pună în valoare talentul lui care se detaşează, orice partitură ar avea. Ar mai fi o menţiune pentru efectele vizuale ale lui Lorand Toth şi Vlad Ioachimescu, asta ca să îi pomenim aproape pe toţi cei care au format această echipă care a făcut un film de suflet.
Iar Iura Luncaşu antrenat cu precădere la telenovele ( Inima de ţigan, Numai iubirea, Aniela, State de România, Aniela) face o figură foarte frumoasă cu acest TUDO, la atât de puţin timp de la lansarea celuilalt proiect al lui din acest an, Minte-ma frumos în Centrul Vechi.
Radiotopic 