Weekendul trecut ne-a prilejuit la Festivalul Filmului European intalnirea cu primul lung metraj al regizoarei Alessia Scarso, care abordeaza o reteta de succes garantata: o poveste cu un copil si un caine. Iar daca baiatul nu are mama ( dar are un tata tanar, frumos si primar!) e introvertit si singur, iar patrupedul este un golden retriever splendid, dornic de atentie si iubire, avem deja garantia ca va iesi un film cald, benign potrivit pentru toata familia.
Povestea narata pe un ton sfatos porneste de la fapte reale, Italo existand in realitate, iar personajele capata in viziunea regizoarei tuse caricaturale, sunt stereotipe sau schematice, asa- ca sa fie pentru toate gusturile cate ceva, iar aceasta comedie lejera, siciliana, sa se aseze confortabil in galeria filmelor usoare, stenice, care ne lasa sa mai respiram ceva din parfumul vacantelor copilariei, pline de aventura, iubiri si drame infantile.
Scenariul este unul care pune in prim plan felul in care universul mic al copiilor il copiaza in fapt pe acela al adultilor in care se ciocnesc intoleranta, discriminarea, barfa, rautatea si invidia- caci in ecuatie este introdusa si campania electorala pentru postul de primar, care exalta spiritele si ascute disputele de toate felurile.
Ceea ce schimba fata si relatiile dintre membrii micutei asezari siciliene Scicli, este aparitia unui caine fara stapan, ITALO, care coaguleaza viata urbei si pe-a locuitorilor ei, prin neconditionarea si iubirea cu care ii inconjoara, devenind mascota locala si un personaj glorificat de presa si apreciat de comunitate. Asa ca morala acestui film tandru este ca ne trebuie foarte putin ca sa fim fericiti, sa traim armonic si sa ne gasim echilibrul, iar Italo Barocco e mai degraba un inger al intelegerii decat un caine, o faptura ce exista pentru a iubi.
Asa ca in final divergentele dispar, sufletele se armonizeaza iar imposibilul devine posibil iar visele devin aievea pentru cei care nu inceteaza sa creada.
Filmul este de o simplitate dezarmanta, are limpezimea si pozitivitatea acelor intamplari pe care- intr-o mai mica sau mai mare masura le-au trait toti copiii, asa ca extrage genelal valabilitatea istoriei care se repeta, fiecare generatie experimentand-o la un moment dat.
Finalul, chiar daca e in aparenta trist, este in esenta pozitiv, reusind un mesaj valoros: chiar si dupa disparitie un suflet curat si iubitor isi pastreaza puterea de a aduce impreuna oamenii.
Va recomand asadar sa faceti cunostinta cu Italo Barocco, catelul italian cu nimic mai prejos decat Hachiko, Lassie sau Bolt cel animat, care o sa va faca inima luminoasa dupa vizionarea acestui film cald si frumos despre iubire si copilarie.
Radiotopic 