Trupele de teatru tânăr aduc festivalul în Alexandria, București, Botoșani, Baia Mare, Buzău, Timișoara, Câmpina, Roman și Sibiu

Trupele de teatru tânăr aduc festivalul în Alexandria, București, Botoșani, Baia Mare, Buzău, Timișoara, Câmpina, Roman și Sibiu


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 și până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curțile caselor din Muzeul Satului.

Pentru al şaptelea an consecutiv, Asociaţia Alucro a organizat concursul de reciclare creativă cunoscut sub numele de Can Art&Design Festival, cu scopul de a creştere gradul de conştientizare cu privire la importanţa aluminiului ca material reciclabil, dar şi pentru folosirea acestuia în scop artistic.

Proiectul POSTER X POEM are o primă ediție internațională la Chișinău, unde va expune 30 de postere inspirate din poezia contemporană pe gardul Muzeului Național de Istorie. Expoziția va include atât posterele din prima expoziție POSTER X POEM de la București, cât și un nou calup al artiștilor basarabeni și va putea fi vizitată începând de astăzi, 15 iunie.
Lansat la București în martie 2020, POSTER x POEM este un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali. Proiectul a pornit cu o primă expoziție de postere online și offline pe gardul Muzeului Național de Artă al României din București. În cadrul acestei expoziții au fost prezentate primele 16 postere din proiect, printre poeții invitați numărându-se Tara Skurtu, Dan Coman, Vasile Leac, Andrei Dosa, Mina Decu, Răzvan Țupa, Teona Galgoțiu și Svetlana Cârstean.
POSTER X POEM crede că poezia trebuie să ajungă la cât mai multă lume și pentru asta ea trebuie să iasă din cărți și să apară pe pereți și garduri. Iar posterul este mediul perfect pentru a duce poezia în mijlocul orașului, printre oameni. Proiectul a ajuns la Chișinău la inițiativa AA+, care a lansat invitația către 14 poeți contemporani și 14 artiști vizuali basarabeni.
Fiecare poster propune o interpretare vizuală proprie, alături de textul poemului inițial, duo-urile de artiști fiind: Alexandru Vakulovski x Aliona Ciobanu, Moni Stănilă x Veronica Gorii, Paula Erizanu x Maks Graur, Veronica Ștefăneț x Cristina Halp, Dan Negară x Anna Vasina, Hose Pablo x Sandul, Artur Cojocaru x Alex Escu, Anastasia Palii x Adrian Gavriliuc, Artiom Oleacu x Ecaterina Șălaru, Iulia Iaroslavski x Mihaela Mândru, Ion Buzu x Veronica Belous, Cristina Dicusar x Ana Grigorovscaia, Victor Țvetov x Cristian Menumortu, Alexandru Cosmescu x Denis Foca.
POSTER x POEM a fost primit cu entuziasm de poeții basarabeni. „M-am bucurat mult să particip la acest proiect. Cred că interacțiunile dintre artiști din diferite genuri de artă sunt mereu binevenite deoarece inspiră la noi viziuni și percepții”, a menționat poeta Veronica Ștefăneț. Plecând de la conceptul „carte blanche”, artiștii vizuali au primit ca temă să creeze un poster pornind de la un poem al unui poet contemporan. Singura regulă a fost ca poemul și numele poetului să se regăsească în poster. “Întotdeauna am crezut că poeții trebuie să fie prieteni cu artiștii vizuali, pentru că de ei depinde cum arată cărțile în care se adună poemele. Următorul pas sunt posterele. Bineînțeles că mă bucur că după un poem de-al meu se va face un poster. De-abia aștept să-l văd! Am văzut cum întâlnirea dintre doi artiști naște scântei. Și e și mai frumos că poezia pornește din stradă, dar se întoarce înapoi în stradă. Bucurați-vă de ea!”, a adăugat poetul Alexandru Vakulovski.
Proiectul este inițiat de GLITCH – studio de comunicare cu înclinație către proiecte culturale din București și a ajuns la Chișinău în colaborare cu AA+ – o inițiativă nonformală, din Moldova, care își focusează activitatea în jurul culturii vizuale locale și de peste hotare.
Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/1007387796345507/

În contextul în care, începând cu 15 iunie 2020, activitatea TNB se va desfășura, din nou, pe o scenă REALĂ, cea de la AMFITEATRUL de pe acoperișul clădirii, difuzările on-line, de conferințe și spectacole, se vor opri la finalul acestei săptămâni care se anunță, din nou, marcată de momente pline de interes și de reîntâlnirea cu personalități ca Ilina Gregori, Ion Caramitru, Matei Vișniec, Mihai Șora și Radu F. Alexandru.

Este o serie adaptată după cartea scrisă de Eleanor Catton, contemporană cu noi (are 35 de ani)! Dacă te înhami la citit romanul, zici că a fost scris prin 1866, și atenție, are 832 de pagini. Acţiunea cărţii se petrece într-un orăşel-bastion Hokitika, întemeiat de căutătorii de aur.
Ediţia din acest a Festivalului de la Salzburg va prezenta doar jumătate dintre spectacolele de muzică şi teatru planificate iniţial, au anunțat organizatorii. Totodată, vor fi introduse bilete personalizate, astfel încât participanţii să poată fi contactaţi în cazul unui nou focar de COVID-19.
Salzburg este unul dintre puţinele festivaluri de muzică din Europa care se vor desfăşura în această vară, în perioada 1-30 august.
( Radio Romania Cultural)
Mai multe monumente emblematice ale Parisului precum Arcul de Triumf, Pantheon-ul, Conciergerie şi Castelul Vincennes se vor redeschide luni,15 iunie, a informat Centrul pentru monumente naţionale.
(Conform Radio Romania Cultural)
Cineaști și actori precum Guillermo del Toro, Alfonso Cuarón, Alejandro G. Iñárritu și Salma Hayek se numără între cei care au pus bazele Sifonóforo, un fond de urgență pentru domeniul audiovizual, prin care sunt sprijiniți lucrătorii din industria cinematografică mexicană.
(Conform Radio Romania Cultural)
Astăzi începe ediția online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacole semnate de regizori precum Peter Stein, Thomas Ostermeier, Akram Khan, Emmanuel Demarcy-Mota, Lev Dodin, Silviu Purcărete și Gigi Căciuleanu vor putea fi vizionate online, gratuit până pe 21 iunie. Tema celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este ”Puterea de a crede”.