Călător prin tradiții de vară- invitație de vacanță frumoasă!

Posted: 16/06/2020 by michaelaplaton in Arte

AFIS - Calator prin traditii de vara

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 și până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curțile caselor din Muzeul Satului.

Înscrierile au loc la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinților. Costul participării este de 30 de lei/atelier, plata făcându-se la casieria muzeului. În fiecare zi vor avea loc câte două ateliere, primul între orele 11:00 – 12:30 și al doilea între orele 13:00 – 14:30.

Activitățile sunt organizate cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020: păstrarea distanței sociale, dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii de protecție etc.

SÂMBĂTA
20 iunie
Orele 11.00 – 12.30

Coronițe de sânziene şi flori de primăvară

Coordonator  Luminiţa Voica

Orele 13.00 – 14.30

Coronițe de sânziene şi flori de primăvară

Coordonator  Luminiţa Voica

27 iunie
Orele 11.00 – 12.30

Păpuşi

coordonator Doina Kalvati

Orele 13.00 – 14.30

Păpuşi

coordonator Doina Kalvati

4 iulie
Orele 11.00 – 12.30

Povești muzicale – Dor de doină

coordonator Cristina Andone

Orele 13.00 – 14.30

Păpuşi

Coordonator  Luminiţa Voica

11 iulie
Orele 11.00 – 12.30

Ouă încondeiate

Coordonator Elena Hojda

Orele 13.00 – 14.30

Ouă încondeiate

Coordonator Elena Hojda

18 iulie
Orele 11.00 – 12.30

Păpuși – marionete

coordonator Alice Bârcă

Orele 13.00 – 14.30

Păpuși – marionete

coordonator Alice Bârcă

25 iulie
Orele 11.00 – 12.30

Sporul casei

Coordonator Luminiţa Voica

Orele 13.00 – 14.30

Sporul casei

Coordonator Luminiţa Voica

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s