Nu o singură dată am afirmat că am cu Clujul o afinitate electivă, o iubire tainică, aproape ca o trădare- cum ai pentru un oraş în care te-ai exporta subit dacă ar fi să poti să o faci luând totul de la capăt. Aşa că o ocazie precum TIFF-ul, o întâmplare şi o aventură în chiar urbea ce face obiectul interesului meu nedisimulat- m-au incitat într-un mod absolut şi mi-au imprimat o viteză iniţială remarcabilă. Întâi de toate de îndată ce intri în atmosfera festivalului eşti ancorat definitiv de un curent magic care o să te tragă peste tot şi o să te susţină în tot ce vrei să faci, să vezi, să explorezi cu interes autentic, provocarea absolută fiind să alegi din oferta generoasă de vizionări, întâlniri, dezbateri, happeninguri, workshopuri, expoziţii, ateliere şi ce cu gândul nu gândeai! Abia cu programul în faţă te simţi ambuscat de opulenţa de opţiuni, şi încerci să îţi reaminteşti ce ştiai despre stabilirea listei de priorităţi! Oricum ai face- dai greş si gâştigi totodată- o dihotomie posibilă doar în spaţiul temporal al festivalului! Căci pentru orice ai opta eşti într-un real câştig, pierzând în acelaşi timp ocaziile rămase valide prin imposibilitatea de a fi ubicuu.
Deschiderea de anul acesta ne-a reunit în Piaţa Unirii cu o comedie cinica si amara, FOXTROT, pe care 3000 de spectatori au ales sa o vada in ciuda ploii de dinainte de proiectie, reconfirmandu-mi parerea ca deja nu mai e vorba de un simplu festival, ci de un fenomen cultural.
Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a deschis seara cu un discurs despre amploarea pe care a luat-o festivalul în ultimii ani, lucru confirmat în discursul său și de către primarul municipiului Cluj – Napoca, Emil Boc: „Dacă TIFF-ul a început ca un brand al Clujului, cred că sunteți de acord cu mine că acum Clujul începe să devină un brand al Festivalului Internațional de Film Transilvania’’, a spus acesta.
„TIFF 2018 este o ediție aflată sub semnul excelenței cinefile, a provocării, a nostalgiei și a melancoliei’’, a subliniat Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului. El i-a îndemnat pe toți iubitorii de film să-l redescopere pe marele cineast Ingmar Bergman în retrospectiva #Bergman100 pregătită de către festival și să urmărească cele 10 titluri care sfidează normele actuale din secțiunea „A fi sau a nu fi politic corect?”.
Două mari personalități ale României au fost omagiate în deschiderea TIFF 2018. Mihai Chirilov i-a dedicat această ediție marelui regizor Lucian Pintilie. În memoria regretatei Doina Cornea, unul dintre cei mai puternici opozanți ai regimului comunist, în seara de gală a rulat pe cel mai mare ecran din România scurtmetrajul Păpușa, în regia lui Marius Dumitru Șopterean, despre lupta celei care a fost un simbol al curajului și al rezistenței în istoria recentă a României.
Seara a continuat cu proiecţia Foxtrot, un film foarte aşteptat de publicul TIFF care a avut şansa să ia contact cu creațiile regizorului Samuel Maoz încă din 2010 când acesta a venit la Cluj cu primul său lung metraj. Doamna Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România, a pășit pe covorul roșu alături de echipa de producție a filmului. Regizorul Samuel Maoz, starul israelian Lior Ashkenazi și tânărul actor Yonaton Shiray s-au declarat copleșiți de atmosfera din Cluj. Samuel Maoz se va întâlni cu publicul clujean și duminică, de la ora 17:00, fiind invitatul special al primei întâlniri dintre invitații festivalului și cinefili în TIFF Lounge.
După o primă zi marcată de săli pline încă de la prima oră, TIFF 2018 continuă sâmbătă și duminică cu „Weekend la castel”. Timp de două zile castelul Banffy de la Bonțida va deveni terenul de joacă al micuților pe timp de zi. Programul de ateliere și jocuri interactive va continua, după asfințit, cu proiecții-eveniment, cine-concerte și petreceri spectaculoase. Aproape 500 de cinefili vor urmări sâmbătă, 26 mai, proiecția Grădina plăcerilor (1925), primul film regizat de Alfred Hitchcock, acompaniată live de ansamblul Notes & Ties. Proiectat duminică seară tot la Castelul Banffy, Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, filmat parțial în România, inclusiv în Cluj, va fi urmat de Full Moon Party, petrecere horror organizată de festivalul „Lună Plină” și Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Spațiu al realității virtuale, al noilor forme de storytelling și cinema, infiniTIFF se deschide, oficial, sâmbătă. Programul bogat al zilei de sâmbătă include și vernisajul expoziției Ingmar Bergman and his legacy in fashion and art, la care admiratorii operei marelui cineast suedez sunt invitați începând cu ora 17:00, la Muzeul de artă.
Proiecțiile eveniment se vor ține lanț și duminică, pe 27 mai. Tăcerea celorlalți / El silencio de los otros/The Silence of Others (r. Almudena Carracedo, Robert Bahar), povestea victimelor dictaturii lui Franco, victime care încă luptă pentru dreptate, va rula începând cu ora 15:30, la Cinema Florin Piersic. Seara, de la ora 19:00, Radu Preda, Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și jurnalistul Cristian Tudor Popescu vor participa la o dezbatere privind Dreptul la memorie, organizată la TIFF Lounge, în Piața Unirii. Tot de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, comedia romantică mută Safety Last! (1923) va fi acompaniată live de pianistul și organistul Samuel Liégeon.
Aproape 900 de invitați sunt așteptați la Cluj pe perioada TIFF 2018. Printre ei, Márta Mészáros, autor de marcă al cinematografiei maghiare, care luni seară, la Cinema Florin Piersic, va primi Premiul pentru întreaga carieră. Evenimentul va fi marcat de proiecția Aurora Boreală/ Aurora Borealis (2017), cel mai recent film pe care regizoarea îl semnează.