Pe 14 decembrie, Diana Jipa și Ștefan Doniga vor concerta în Antarctica, devenindastfel primii artiști din lume care au performat pe toate cele 7 continente, într-un interval mai scurt de 100 de zile;
Muzicienii vor încerca să doboare astfel actualul record mondial GUINNESS WORLD RECORDS™cu titlul „Cel mai rapid turneu de concerte pe toate continentele”, stabilind o premieră pentru un proiect muzical profesionist din România;
Cei doi artiști vor corecta astfel recordul inițiat în urmă cu 11 ani de trupa Metallica;
Diana și Ștefan sărbătoresc acest moment în manieră unică, print-un eveniment flashmob.
După aproape 25 de ani de la singurul lor concert în România, Dream Theater se întorc în formula clasică, cu legendarul Mike Portnoy la tobe, recunoscut drept unul dintre cei mai mari toboșari din lume, pentru un show spectaculos la Sibiu.
Celebra pianistă Elena Bashkirova concertează în stagiunea Filarmonicii George Enescu în serile de joi, 21 noiembrie şi vineri, 22 noiembrie 2024, de la ora 19. Dirijorul celor două concerte este Nabil Shehata, sub bagheta căruia Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu vor susţine un program dens, consistent, ce cuprinde lucrări de Livia Teodorescu-Ciocănea, Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven.
Warner TV oferă, în spiritul sărbătorilor de iarnă, comedii romantice reconfortante, astfel că duminicile de decembrie dinaintea Crăciunului stau sub semnul noilor iubiri.
În seara de sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 19, Ateneul Român va găzdui un recital cameral ce se anunţă a fi unul din reperele stagiunii în curs a Filarmonicii George Enescu. Cei trei interpreţi – violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu şi pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu – reuniţi în ansamblul Trio Alpha vor interpreta două lucrări din repertoriul consacrat pentru trio cu pian din literatura rusă romantică: Trio elegiac nr. 1, în sol minor de Serghei Rahmaninov şi Trio în la minor, op. 50 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Americanul Sean Baker este un regizor independent, ce are 8 filme de lungmetraj și o carieră de peste 20 de ani în cinematografie și în televiziune, lucrând atât ca scenarist și regizor, fiind și co-creator al show-ului TV “Greg and the Bunny” din 2002.
Baker este cunoscut pentru filmul The Florida Project, care i-a adus actorului William Dafoe o nominalizare la premiul Oscar, fiind un cineneast versatil ce apelează la o varietate de subteme, printre care se numără sexualitatea, abuzul, consumul de droguri, sărăcia, loialitatea, într-un context în care personajele, extrem de fragile și vulnerabile, par să ajungă la o limită, dar își găsesc, în cele din urmă, echilibrul.
Alteori regizorul te invită să râzi de dificultățile în care intră aceste personaje, dar niciodată de oameni și reușește acest lucru datorită aptitudinilor sale de scriitor/regizor și abilității sale deosebite de a găsi actorii perfecți pentru filmele sale.
Anora este o comedie feministă care prezintă nu doar stilul de viață din Brooklyn, unde se petrece acțiunea, ci și diversele comunități care populează acest cartier multietnic, asa ca putem afirma că este un film care cuprinde trei culturi, cea rusă, cea americană și cea armeană!
În distribuție o veți vedea în rol principal pe cea care își zice Ani (dar numele ei este Anora). Anora este un nume feminin care a fost folosit încă din epoca medievală și există o variantă engleză a numelui, mai rar întâlnită-Annora-, care este o varianta irlandeza la Honora, derivat din numele masculin roman Honorius, care înseamnă „onoare”, „stimă” sau „demnitate”.
Actrița Mickey Madison nu este o nou venită; ea a jucat-o pe Sadie, membra a familiei Manson, în „Once Upon a Time… in Hollywood” de Quentin Tarantino și a fost Max, fiica cea mare a Pamelei Adlon, în show-ul de pe FX, „Better Things”.
Madison s-a poziționat perfect in personaj, are trăsături expresive și poate interpreta în același timp și o nebună, dar și o naivă. Însă în acest rol de escortă ce oscileaza între romantism, erotism, comedie si tragedie. Și ceea ce e de admirat, reușește să rămână atrăgătoare! Madison este adevărata vedetă a filmului pe care-l conduce într-o manieră dură, dar vulnerabilă.
Cât despre actorul Karren Karagulian și Sean Baker, aflați că sunt prieteni și au mai colaborat la Starlet în 2012, Tangerine în 2015 și Red rocket în 2021, acest rol din Anora fiind însă cel mai bun, dar și cel mai substanțial!
„Anora” este împărțit în trei acte: Primul act este o poveste de dragoste care pare o interpretare adolescentină și explicită a filmului „Pretty Woman” . Actul II este o comedie frenetică (la care râzi copios la multe replici sau situații … și actul final … pe care , vă voi lăsa să-l descoperiți singuri.
Vă mai spun doar atât: conflictul din film este distractiv până la maxim, fără însă să ia în bătaie de joc oameni, culturi sau comportamente! Într-un anumit fel, „Anora” are cele mai multe în comun cu filmul lui Baker din 2015, „Tangerine”, o comedie despre lucrătorii sexuali transgender din Los Angeles, filmată pe iPhone. Între timp regizorul a evoluat mult și până în prezent ANORA este cel mai bun film din cariera lui regizorală. Sunt foarte curios ce va face în continuare!
Anora este scris și regizat de Sean Baker // Cu Mikey Madison, Mark Eydelshteyn, Yura Borisov, Vache Tovmasyan, Karren Karagulian, Paul Weissman, Lindsey Normington, Anton Bitter, Iva Wolk, Emily Weider, Aleksey Serebryakov și Darya Ekamasova
Sâmbătă, 2 noiembrie, au fost decernate premiile festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival. Marele premiu al festivalului, Dracula Trophy 2024 a fost câștigat de filmul „M” (Macedonia de Nord, 2023, r: Vardan Tozija).
Vincent este un film care iese din tiparele clasice ale genului fantasy și se așază într-un registru original de tip „coming of age”. La prima vedere, povestea pare a fi despre o prietenie neobișnuită între Viggo, un adolescent vulnerabil, și Vincent, un adult cu un aer binevoitor, dar enigmatic. Însă ceea ce la început pare un sprijin pentru tânărul protagonist se transformă într-o experiență întunecată și plină de suspans.
Viggo, interpretat cu sensibilitate de Herman Knop, este un băiat de 14 ani care provine dintr-un mediu dificil, o familie disfuncțională, și devine ținta bullying-ului la școală. Lipsa unui suport emoțional real îl face să-și găsească alinarea în supranatural și imaginație. Întâlnirea lui cu Vincent, un vânzător de înghețată aparent inofensiv, devine punctul central al filmului. Între cei doi se leagă o relație de prietenie care, departe de a fi liniștitoare, escaladează treptat într-o explorare a zonelor întunecate ale personalității și a limitelor eticii și ale încrederii.
Sub regia lui David Noel Bourke, pelicula își propune mai mult decât să relateze o simplă întâlnire între un adolescent și un adult ciudat; ea explorează tema relațiilor dintre generașii diferite, a inocenței expuse și a transformării prin influențe exterioare.
Prin stilul său vizual captivant și prin substraturile psihologice, filmul ne oferă mai mult decât o poveste de prietenie neconvențională; ne propune o reflecție asupra felului în care realitatea și fantezia se împletesc, influențând dezvoltarea și percepțiile unui tânăr într-o perioadă vulnerabilă a vieții sale.
David Noel Bourke și-a dezvoltat o carieră în film prin crearea unor lungmetraje independente cu o profundă încărcătură emoțională, precum Bakerman, care a avut succes în circuitul festivalurilor și a fost premiat la nivel internațional. Stilul său se remarcă prin subtilitatea cu care construiește universuri complexe, puzzle-uri psihologice animate de personaje intense și de un umor negru, detaliu regăsit și în Vincent.
Vincent este un film de neratat pentru cei care caută o poveste introspectivă și provocatoare, care reușește să combine elemente de soft horror și fantasy într-o meditație despre complexitatea relațiilor umane și formarea identității.
Deus Irae al regizorului Pedro Cristiani aduce în fața publicului un horror-thriller intens și provocator, un film ce ne introduce într-o lume unde religia și supranaturalul se întrepătrund în mod brutal și imprevizibil, explorând lupta unui preot excomunicat cu demonii reali, dar și unii simbolici, care bântuie sufletele oamenilor.
Filmul îl urmărește pe protagonist, un preot marcat de propria lui dualitate, care își dedică viața unei misiuni neortodoxe și periculoase. Acest preot, împreună cu alți doi clerici, aparține unui ordin excomunicat și folosește metode radicale în exorcizare, de la rugăciuni și incantații, la forță fizică și arme letale. Povestea se învârte în jurul dilemei morale și a încercărilor extreme prin care trec acești duhovnici. La fiecare exorcizare, preotul intră într-o zonă gri, unde credința devine o armă ambivalentă.
Pedro Cristiani, regizor și scenarist, și-a făcut debutul în cinematografie în 1997 ca scenarist al filmului Moebius. De atunci, Cristiani a continuat să exploreze teme întunecate și să construiască universuri cinematografice bântuitoare. Deus Irae, o extensie a scurtmetrajului său din 2010, este realizat cu susținerea Studioului Molino și Hudsonman Inc și reprezintă o evoluție semnificativă în viziunea sa artistică.
Estetica filmului este intensă și tulburătoare, fiecare cadru reflectând influențele artistice majore – fie că este vorba de peisaje infernale în stilul lui Bosch sau de imagini tulburătoare inspirate de Bacon. Atmosfera este densă și încărcată, iar fiecare confruntare dintre clerici și cei posedați capătă accente aproape ritualice, amintind de o procesiune caracterizată prin sacrificii. Regizorul creează o tensiune palpabilă, unde spectatorul este prins între fascinație și repulsie, între empatie pentru preot și teama de latura sa întunecată.
Prin Deus Irae, Cristiani oferă o reflecție tulburătoare asupra complexității credinței și a limitelor umanității. Filmul își provoacă publicul să se întrebe cât de departe poate merge credința atunci când se confruntă cu răul absolut și dacă există vreo mântuire în violență. Cu o abordare vizuală captivantă și o narațiune profundă, Deus Irae este o alegorie modernă a luptei dintre lumină și întuneric.
Ultima călătorie a lui Demeter, regizat de André Øvredal, aduce o nouă perspectivă asupra unui episod puțin explorat din romanul clasic Dracula de Bram Stoker. Adaptând capitolul „Jurnalul căpitanului” într-un horror supranatural cu accente gotice, filmul propune o experiență cinematografică intensă, tensionată și îmbibată de atmosfera sumbră a unei curse fără scăpare.