Arhivă pentru mai, 2022


               Volumul „Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” de Matei Călinescu va fi prezentat de către editura Spider & Fish, în colaborare cu Casa delle Letterature și Accademia di Romania din Roma, în data de 12 mai, de la ora 18, la Casa delle Letterature (Piazza Orologio, 3). Vor interveni Bruno Mazzoni, traducătorul și redactorul volumului, și Giacomo Marramao, filosof și profesor emerit la Universitatea Roma Tre.
(mai mult…)

După patru zile cu proiecții la Cinema Muzeul Țăranului, Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți și-a anunțat câștigătorii, duminică, 8 mai, la Teatrul Odeon. Printre personalitățile care au acceptat invitația la gală s-au numărat: Victoria Cociaș, Manuela Hărăbor, Constantin Cotimanis, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Cezara Dafinescu, Rodica Mandache, Monica Davidescu.

(mai mult…)

afis

Teatrul Național „I. L. Caragiale anunță premiera unui nou spectacol pe scena Sălii „Ion Caramitru, Pescărușul de A.P. Cehov în traducerea Ralucăi Rădulescu, în zilele de 14 și 15 mai 2022, de la ora 19.30.

(mai mult…)

Credit Foto – Cristian Floriganță

Declan Donnellan și Nick Ormerod, fondatorii celebrei companii Cheek by Jowl, montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național Craiova

(mai mult…)

Seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice „Despre lumea în care trăim”, aflată la a cincea ediție, se va desfășura, în perioada 21-24 mai 2022, la Ateneul Român. Conferințele își propun să aducă în fața publicului, la fel ca în edițiile precedente, teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte.Gazda acestei ediții a festivalului va fi Marian Voicu, jurnalist Veridica.ro, realizatorul emisiunii Breaking Fake News.

(mai mult…)

Lungmetrajul „Miezul nopții în Paris/ Midnight in Paris” (2011), film regizat de Woody Allen recompensat cu Oscar, va fi difuzat de Warner TV pe 16 mai.

(mai mult…)

Festivalul de Film UrbanEye ajunge pentru o primă ediție la Cluj între 11 – 15 mai 2022

După 8 ediții în București, UrbanEye Film Festival – festival despre arhitectură, oraș și viața urbană – ajunge pentru o primă ediție la Cluj-Napoca, în perioada 11-15 mai 2022, unde va fi găzduit de Cinema ARTA.

(mai mult…)

Noua premiera a Teatrului Mic regizata de Alex Bogdan, va asteapta din 8 mai la sala Studio din strada Gabroveni 57!

(mai mult…)

EUROPAfest #29, 1-9 iulie

Posted: 04/05/2022 by michaelaplaton in Știri, Festival, Muzica
Etichete:,

Ultimii 2 ani au reprezentat o provocare majora pentru evenimentele muzicale si e nevoie de solidaritate, de un sprijin din partea sectorului corporate pentru a se relansa acest domeniu.

In 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment din Romania caruia Casa Regala i-a acordat Inaltul Patronaj, iar din 2015 a fost inclus pe lista celor mai apreciate festivaluri din Europa, primind titulatura de festival EFFE | Europe’s Finest Festivals.

Editia cu nr. 29 a Festivalului International EUROPAfest, organizat de jmEvents, are loc in perioada 1-9 iulie. In fiecare an, peste 250 de artisti de pe tot globul prezinta productii de exceptie din patru genuri muzicale – jazz, blues, pop si clasic.

(mai mult…)