Nu ştiu câţi dintre noi recunosc din prima şi fără reticențe că îi mişcă filmele de dragoste şi uneori au şi câte o lacrimă mijită pe care o disimulează sau nu – în funcţie de cât de curajoşi sunt. Căci mi se pare că a fi sensibil a căpătat de la o vreme o nuanţă peiorativă, iar machismul acaparează teritorii noi şi credinţa că dacă nu te impresionează nimic – e o dovadă de tărie de caracter. Aşa că un film precum Life Itself – despre iubirea unică şi felurite moduri de a supravieţui cu / sau fără ea, ar putea părea o recomandare nepotrivită contextual.
Prost primit de critică- deşi are o distribuţie extraordinară: Annette Bening, Antonio Banderas, Olivia Wilde, Mandy Patinkin, Samuel L. Jackson, Oscar Isaac şi Laia Costa, filmul scris şi regizat de Dan Fogelman (care mai făcut Danny Collins şi Tangled) are o structură originală, manageriand competent cinci poveşti de iubire legate prin sincronicităţi. Ceea ce a observat clar publicul impresionat de felul în care o istorie are reverb peste timp schimbând destine chiar, aşa că filmul are 6,8 pe IMDB!
Personajele – deopotrivă naratori şi actori ai poveştilor puse în pagina cinematografică – apar treptat, iar relaţiile dintre ele au o dinamică interesantă ce tensionează puţin scenariul. Şi sigur că nu acum a fost inventată perspectiva percepţiei aceleiaşi poveşti din unghiuri diferite şi nici modul în care se jonglează cu spaţiul temporal sau tranziţiile de cadre ce marchează etapele – dar filmul are o cadenţă a lui, povestea „iubirii vieţii” este frumoasă şi cursivă şi mai presus de orice- ni se vorbeşte despre adevărurile care dau sens existenţei şi o fac specială şi importantă pentru noi şi ceilalţi.
Filmul se adună treptat, fiecare generaţie devine o poveste de iubire dusă mai departe, o altă fereastră pe care viaţa o deschide în noi, prin noi – către a fi.
Remarcabili rămân Mandy Patinkin- bunicul care promite imposibilul adjudecându-și-l şi Antonio Banderas- rafinat, frumos şi subtil în rolul moşierului andaluz care înfrânge singurătatea și traumele copilăriei, învăţând să-şi dăruiască imensul potenţial afectiv.
Iar producţia asta mi-a plăcut şi dincolo de filosofia ei de istorie de viaţă – căci are tot atâtea feluri de a gândi, câte personaje – iar personaje câte tipologii ne ajung să creionăm povestea unei iubiri ce este trasorul curgerii timpului a trei generaţii.
Aşa că vă recomand Life Itself pe care îl puteţi găsi pe Netflix.
Radiotopic 