Acasă, My Home de Radu Ciorniciuc- proiecții sold out la Sundance 2020

Posted: 23/01/2020 by michaelaplaton in Film
Etichete:, , ,

Acasa_poster international_web

„Acasă”, filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, va avea premiera mondială pe 26 ianuarie în cadrul competiției internaționale de film documentar a celui mai important festival independent din SUA, Sundance Film Festival, care are loc în perioada 23 ianuarie – 2 februarie. „Acasă” este primul documentar românesc selectat în competiția acestui festival, iar pentru trei dintre cele cinci proiecții programate în cadrul Sundance, biletele au fost deja epuizate.

„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.
Radu Ciorniciuc urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății.

Filmul va concura alături de alte 11 documentare din întreaga lume, în categoria WORLD CINEMA DOCUMENTARY, titlul internațional al producției românești fiind „Acasă, My Home”.

La proiecțiile din cadrul festivalului vor participa regizorul Radu Ciorniciuc, Vali Enache, fiul cel mare al familiei Enache, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, Lina Vdovîi (co-scenarist, alături de Radu Ciorniciuc), precum și editorul filmului Andrei Gorgan.

Programul complet al proiecțiilor „Acasă, My Home” în cadrul Sundance Film Festival este disponibil aici: https://www.sundance.org/projects/acasa-my-home.
Trailerul oficial al filmului, semnat de Lucio O Cinese Basadonne și Andrei Gorgan, poate fi vizionat pe Youtube – http://bit.ly/30LiZDz sau Facebook – http://bit.ly/36lUYEj.
Posterul internațional „Acasă, My Home” este realizat de Tuuli Gröhn, după o fotografie de Alex Gâlmeanu.

Documentarul „Acasă”, regizat de Radu Ciorniciuc, este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda), partener principal – UiPath Foundation. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) și este reprezentat internațional de distribuitorul Autlook Filmsales.

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

 

Facebook: https://www.facebook.com/acasathefilm/
Instagram: https://www.instagram.com/acasathefilm

Website: http://proiectulacasa.ro

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s