PROGRAMUL Festivalului Internaţional de Psihanaliză și Film

Posted: 20/11/2018 by michaelaplaton in Film

46310487_1909101625825801_8768440622597013504_o

Ediţia a VII-a   Fantomele prezentului

Joi, 22.11.2018

17:00 Cine-concert: Shiraz – A Romance of India*

Foley’Ala feat. Irina Margareta Nistor

Proiecţie de film mut cu sound-design live și o introducere din Salman Rushdie

Regia: Franz Osten

UK-Germania-India, 1928, 97 min.

Psihanalizat de Ilinca Bălaș

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

„Shiraz” este o poveste puternică, bazată pe legenda romanțată a genezei celui mai frumos monument din lume închinat iubirii: Taj Mahal. Soluţia la care recurge formaţia Foley’Ala pentru realizarea sound-designului se apropie de maniera specifică de creare a ambianței sonore pentru teatrul radiofonic. Abordarea electronică urmăreşte să atingă zone inedite de explorare, caracteristice erei sintetizatoarelor, iar improvizația live nu exclude citările din teme consacrate sau referințele culturale arhetipale. Nostalgicii filmelor pe casete video vor avea bucuria să descopere că traducerea în limba română a cartoanelor originale ale filmului (în limba engleză), este realizată, pe viu, de inconfundabila „Voce a Filmelor”, Irina Margareta Nistor.

* versiune restaurată de British Film Institute (2017)

Cu sprijinul: British Council Romania, Institutul Cultural Român și Festivalul Filmului European

19:30 Deschidere oficială & proiecție

Un pas în urma serafimilor

Regia: Daniel Sandu

România, 2017, 150 min.

Câştigător a 10 premii Gopo 2018

Psihanalizat de Andrea Sabbadini (Marea Britanie), în prezenţa regizorului Daniel Sandu şi a echipei filmului

Intrarea pe bază de bilete și invitații

Un seminar teologic ortodox într-un oraș românesc de provincie. Un grup de elevi aflați la vârsta liceului, cu toate poftele și curiozățile adiacente. Un părinte-profesor (Vlad Ivanov), având ca unică preocupare păstrarea disciplinei, liniștii, aparențelor. Conflicte, dileme, escapade, încercări, unele depășite, altele nu. Prietenie, trădare, iubire, manipulare. Un film despre maturizare, dar și o frescă socială și de moravuri a unei părți importante din contemporana societate românească.

Vineri, 23.11.2018

17:00 Cine-concert: Căruţa fantomă

Foley’Ala feat. Irina Margareta Nistor

Proiecţie de film mut cu sound-design live și un prolog cu Ingmar Bergman

Regia: Victor Sjöström

Suedia, 1921, 86 min.

Dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea regizorului Ingmar Bergman

Psihanalizat de dr. Florian Predescu (Corsica)

Intrarea pe bază de bilete și invitații

46440212_1909072482495382_142276615655653376_o

„Căruța fantomă” (The Phantom Carriage, în suedeză: Körkarlen, literal: „Căruțașul”) este un film-cult, considerat ca fiind unul dintre reperele majore din istoria cinematografiei suedeze, dar și un punct de referință în creația pentru marele ecran din toate timpurile. Pelicula a avut o influență majoră asupra operei regizorului suedez Ingmar Bergman, care revedea acest film cel puțin o dată de an, folosind apoi imaginea morții din „Căruța fantomă” în filmul „A șaptea pecete” (1957). De altfel, în același an, Victor Sjöström a interpretat rolul principal în alt film emblematic al lui Bergman, „Fragii sălbatici”, care include referințe explicite la „Căruța fantomă”. Formaţia Foley’Ala propune o rezolvare originală pentru coloana sonoră a filmului, bazată pe o mixtură de improvizație și live foley, în care, peste un layout prefabricat, intervin elemente muzicale acustice procesate digital, tehnica sampling-ului îmbinându-se cu instrumentele cântate live. Cunoscătorii fenomenului casetelor video vizionate underground vor avea o surpriză: traducerea în limba română a inserturilor originale ale filmului (în limba suedeză, cu subtitrare în limba engleză), este realizată, pe viu, de inconfundabila „Voce a Filmelor”, criticul de cinema Irina Margareta Nistor.

19:30 Destine – proiecție

Regele Mihai al României – despre viaţă

Regia: John Florescu

România, 2017, 30 min.

Invitat: John Florescu

Psihanalizat de Daniela Șerban Păduraru

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

„După 50 de ani de comunism mentalităţile s-au schimbat. Nu te poţi aștepta de la societatea care a avut parte de așa ceva să treacă imediat la democraţie. E imposibil. Sistemul a schimbat oamenii în rău. Acum ei trec cu vederea lucruri care, înainte, ar fi fost inacceptabile. Totul depinde de cei care vor urma. Lucrurile astea nu se fac bătând din palme.” Regele Mihai

20:30 Proiecție Shoplifters / O afacere de familie

Regia: Hirokazu Koreeda

Japonia, 2018, 121 min.

Palme d’Or pentru regie la Cannes

Psihanalizat de Rita Teodoru

Intrarea pe bază de bilete și invitații

Întorcându-se după un tur de furturi din magazine, Osamu și fiul său dau în drumul lor peste o fetiță care pare abandonată. Reticentă la ideea de a găzdui copilul peste noapte, soția lui Osamu acceptă în final să o ia în grijă, după ce află că părinții ei o maltratează. În ciuda sărăciei, familia pare să fie una fericită. Asta până într-o zi, când o întâmplare neprevăzută le dezvăluie brusc secretele.

Sâmbătă, 24.11.2018

 

11:00 Proiecție pentru copii

Wheely: Voios şi iute

Regia: Yusry Kru

Malaiesia, 2018, 90 min.

Psihanalizat de Laura Manu (Marea Britanie)

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Wheely, un mic taxi prăfuit cu spirit aventurier şi competitiv, îndrăzneşte să concureze pentru titlul de rege al şoselelor în oraşelul său, Gasket City. În timpul unei curse eşuate, Wheely o cunoaşte pe celebra şi superba maşină de lux Bella di Monetti, de care se îndrăgosteşte până peste capotă.

13:00 Proiecție 7+1 scurt-metraje româneşti

Cadoul de Crăciun – regia: Bogdan Mureşan, 23 min.

Cu unul în plus – regia: Valeriu Andriuță, 15 min.

Suntem însărcinați – regia: Răzvan Mihai Badea, 22 min.

Un alt drum – regia: Andrei Robert Popa, cu: Diana Dumitrescu, 13 min.

Linişte – regia: Alex Iureş, 15 min.

Michelangelo – regia: Anghel Damian, 19 min.

Must Love Kubrick – regia: Alma Andreescu, 23 min.

The Little truth – regia Ștefan Mandachi, 15 min.

 

Psihanalizate de Andreea Chițu şi Elisabetta Marchiori (Italia) în prezenţa echipelor

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

 

 

15:30 Proiecție

Woman at war

Regia: Benedikt Erlingsson

Islanda 2018, 101 min.

Nominalizare Critics’ Week Grand Prize la Cannes

Finalist în competiția pentru Premiul LUX 2018

Psihanalizat de Gianina Micu

Intrarea pe bază de bilete și invitații

 

Halla are 50 de ani şi este o extrem de dedicată activistă pentru protejarea mediului. Ştiută de restul lumii doar sub numele de „Femeia munţilor”, Halla declară de una singură război prelucrării locale a aluminiului. În timp ce acţiunile ei devin tot mai temerare, de la simplu vandalism la sabotaj industrial în toată regula, Halla reuşeşte să oprească negocierile dintre guvernul islandez şi o corporaţie gata să construiască un combinat siderurgic în munţi. Dar exact când îşi pune la cale cea mai mare şi curajoasă operaţiune, Halla primeşte o scrisoare care schimbă totul…

 

18:00 Destine – proiecție în premieră absolută

Singura mea poveste / My Only Story

Regia: Nicholas Dimăncescu, Andrei-Nicolae Teodorescu

Imagine: Nicholas Dimăncescu, Dan Dimăncescu, Dimitri Dimăncescu

Scenariu: Andrei-Nicolae Teodorescu

SUA-România, 2019 (în producție), 90 min.

Psihanalizat de Sanda Lepoiev în prezența regizorului Andrei-Nicolae Teodorescu

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Mă simt ca și cum totul se mișcă prea repede și timpul trece pe lângă mine.

De-alungul anilor m-am concentrat prea mult pe greșelile mele, pe defectele și neajunsurile mele.

Acum trebuie să opresc zgomotul de fundal. Trebuie să schimb toate jetoanele în bani. Trebuie să iau

camera în mână, să mă urc în mașină și să filmez ceva. Să montez… Cunoașterea a avut mereu o

parte foarte emoționantă. Acest film este ca o carte a cunoașterii despre ceea ce găsesc eu interesant.

Are atâtea subiecte. Este construit exact așa cum funcționează creierul meu.

Nicholas Dimăncescu

 

20:30 Destine – proiecție în premieră absolută în România

The Eyes of Orson Welles

Regia: Mark Cousins

Marea Britanie 2018, 115 min.

Golden Eye – Special Mention la Cannes

Psihanalizat de Bogdan Cuc

Intrarea pe bază de bilete și invitații

 

Având acces exclusiv la sute de desene și picturi din colecția privată a lui Orson Welles, regizorul Mark Cousins plonjează în lumea vizuală creată de acest regizor și actor legendar, pentru a dezvălui un portret inedit al artistului, așa cum nu a mai fost cunoscut vreodată: văzut prin ochii lui, schițat cu mâna lui, pictat cu propria sa pensulă. Avându-l ca producător executiv pe Michael Moore, „The Eyes of Orson Welles” readuce la viață pasiunile, viziunea, concepțiile și forța creatoare a acestui strălucit cineast al secolului XX și explorează căile prin care geniul lui Welles rezonează chiar și azi, în epoca lui Trump, la mai bine de 30 de ani de la moartea sa.

Duminică, 25.11.2018

11:00 Proiecție pentru copii

The Grinch

Regia: Yarrow Cheney, Scott Mosier

SUA, 2018, 90 min.

Psihanalizat de Petruța Gheorghe

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

 

În fiecare an, celebrările din ce în ce mai grandioase, mai strălucitoare și mai zgomotoase ale Crăciunului, perturbă singurătatea și liniștea lui Grinch. Când Whos afirmă că vor face un Crăciun de trei ori mai mare în acest an, Grinch își dă seama că există o singură cale de a-și câștiga pacea și liniștea: trebuie să fure Crăciunul. Va reuși Grinch să reducă la tăcere odată pentru totdeauna sărbătoarea Crăciunului?

 

13:00 Proiecție pentru adolescenti

Cei mai duri din curtea școlii / The tough guys

Regia: Christian Lo

Norvegia, 2013, 74 min.

Psihanalizat de Anda Drăgan

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Este povestea lui Modulf, de 11 ani, care crede că este un super erou. În fiecare zi el este agresat de cei mai răi băieți din școală. Și asta e bine. Pentru că dacă Modulf este singurul agresat ceilalți copii nu vor fi. Într-o zi, o fată nouă, Lise, se mută alături. Lise nu este de acord cu teoriile lui Modulf. Ei îi pasă și creează dezastru în ierarhiile din școală – și dintr-o dată ea este cea din mijlocul furtunii care trebuie salvată. Modulf este forțat să se confrunte cu propria lui situație și să facă ceva în privința aceasta.

 

16:00 Destine – Păpușa de sunete: schiță de portret France Gall

Spectacol-lectură cu proiecții video și muzică live

Cu: actrița Laura Vasiliu și Irina Margareta Nistor

Invitat special: Ileana Popovici

Scenariu, concept & visuals: Radu Rădescu

Premieră absolută, 90 min.

Psihanalizat de prof. univ. dr. Matei Georgescu

Intrarea pe bază de bilete și invitații

Spectacolul-lectură Păpușa de sunete s-a născut dorinţa de a marca, prin muzică, imagine şi naraţiune, semnificațiile personale și reflexiile publice ale unui destin uman și artistic tulburător, privite printr-un melaj aparte de subiectivitate și detașare. Scenariul este construit pe modelul monodramei, în care își fac loc relatări ale unor fapte, întâmplări și senzații trăte, instrospecții, confesiuni și meditații din universul intim al personajului, dar și inserturi după jurmalele TV ale vremii și câteva hituri atent selecționate dintre cele care au condus la celebritatea numelui France Gall în lumea întreagă. Protagonista spectacolului își povestește viața la persoana întâi, punând alături, nu neapărat într-o ordine cronologică, amintiri, impresii, dialoguri și frânturi de realitate sau de auto-ficțiune. O propunere adresată deopotrivă iubitorilor de muzică, literatură şi cinema, dar și o reîntâlnire neașteptată cu solista de muzică ușoară Ileana Popovici.

18:00 Proiecție

Secretul fericirii

Regia: Vlad Zamfirescu

România, 2018, 90 min.

Psihanalizat de Anatol Reghintovschi

Intrarea pe bază de bilete și invitații

Într-o seară, între prieteni, Tom îşi împinge soţia şi amicul în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite. Astfel, cei doi prieteni descoperă că fericirea cuiva este posibilă doar dacă altcineva este nefericit. Pentru că resursele de fericire sunt limitate.

 

20:30 Proiecție în avanpremieră

Apostolul Bologa

Regia: Dominic Dembinski

România, 2018, 98 min.

Psihanalizat de dr. Cristian Andrei, în prezenţa regizorului Dominic Dembinski şi a echipei filmului

Intrarea pe bază de bilete și invitații

 

O poveste despre eroi, frici, speranțe și iubire, o metaforă a războiului universal, în care personajele principale, deși marcate de greul istoriei, își trăiesc poveștile zâmbind și iubind. Dintr-un spațiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireș japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povestește drumul său de la beznă la lumina învierii. Amintirile lui devin filmul Apostolul Bologa. Un sfânt care (ne) povestește, dincolo de moarte – sfinții și eroii nu mor niciodată, nu-i așa? – o aventură în care noi, cei de azi, ne putem recunoaște, ne putem vedea spaimele și urma de curaj, depășindu-ne zona de confort istoric actual.

Toate proiecțiile se vor desfăşura la Cinema Muzeul Ţăranului, Bucureşti

Bilete Eventbook:

https://eventbook.ro/event/search?term=FESTIVALUL+INTERNAȚIONAL+DE+PSIHANALIZĂ+ȘI+FILM

https://eventbook.ro/hall/cinema-muzeul-taranului-studio-horia-bernea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s