Radiotopic

Când am fost la Budapesta să văd Queen with Paul Rodgers am fost articulat de unii cu: Dar ce? Ăla e Queen? Fără Freddie? Și mi-au furat puțin din vrajă, dar mai apoi am văzut AC/DC cu Brian Johnson, nu cu Bon Scott, Judas cu Tim ”Ripper”, nu cu Rob Halford, Marillion cu Steve Hogarth, nu cu Fish, Toto cu Joseph Williams, nu cu Bobby Kimball și lista e lungă…

De fiecare dată m-am bucurat să văd și să aud părți de istorie muzicală pe care le-am iubit și pe care nici nu credeam înainte de 89 că voi ajunge să le văd. Așa că, dacă vine Sir Paul cu Richard Starkey la București mă voi bucura ca un copil când primește ceea ce își dorește. L-am văzut pe Noel Redding (RIP) acum 18 ani într-un cort la Sziget Festival și am avut mari emoții gândindu-mă că ochiul lui l-a văzut pe Jimi Hendrix. Așa că, voi merge să văd Van Halen, cu sau fără David (uhaaaa, dacă prindeam cu Sammy Hagar!), pe David Gilmour, Fleetwood Mac sau Journey cu Arnel Pineda. Culmea e că aseară am văzut Iris fără Cristi și a sunat foarte bine. Doar sentimentul ăla cu ce transmiți de pe scenă (acel „receive and transmit”) nu  a fost chiar ok, în rest Costi Sandu și-a făcut treaba conștiincios.

Revenind la Foreigner știam că va fi bine, pentru că auzisem cu Kelly Hansen acel acustic de prin 2011, care nu m-a lăsat indiferent și  pe care l-am tot fredonat în mașină. Mai știam că băieții vin cu Chris Frazier (”bătăușul” care a cântat cu Steve Vai și Doug Aldrich), cel care a fost „ceas” aseară. Mai știam că Nuțu Olteanu nu va fi prezent la concertul Iris (se recuperează după tratamentul cu citostatice, dat fiind faptul că în urmă cu câteva luni a fost diagnosticat cu Hodgkin), așa cum și Mick Jones (73 de ani) nu a venit la concertul Foreigner (prea bolnav ca să mai călătorească), dar tot am insistat să ajung la concert și nu am regretat. Dar cei prezenți- Kelly Hansen (voce în Foreigner din 2005), Jeff Pilson (bass, voce, sosit din 2004), Tom Gimbel (rhythm guitar, sax, voce, cooptat in 1992), Michael Bluestein (keyboards, alături de trupă din 2008), Bruce Watson (chitarist în Foreigner din 2011) și Chris Frazier (nou sosit la tobe din 2012)- ne-au explicat cum stă treaba cu dragostea și ne-au arătat că au inca sânge fierbinte care le curge prin vene.

Sincer, nu am vrut să ratez să văd și să aud Double Vision, Head Games, Cold as Ice (cu un Kelly țopăitor printre spectatori, tocmai ca să spargă gheața), Waiting for a Girl Like You, Dirty White Boy, Say You Will (cântată ca pe acustic), Feels Like the First Time, Urgent, That Was Yesterday, Juke Box Hero,  Long, Long Way From Home, I Want to Know What Love Is (puțin cam deplasată pentru mine deschiderea piesei cu maniera de propovăduitor, haideți, țineti-vă de mânuțe, simțiți fiorul….hahaha, ceva gen clipul Jesus he knows me, al lui Phil Collins) sau Hot Blooded. Uite dovada!

Recunosc că eu nu am ridicat crengile în aer când Kelly i-a rugat să ridice mâinile pe cei care au peste 40 de ani (eu având peste 50 de ani 🙂 ), dar publicul a fost încântat și atras în toate volutele muzicale construite de Kelly &Co! Nu a fost Foreigner 40 (pentru că nu se mai poate cu Lou Gramm și Mick Jones), dar nici să spui că a fost mai mult o trupă tribut Foreigner, nu e drept! Așa că îi mulțumesc lui Lenți Chiriac pentru șansa de a fi fost părtaș la un concert al unei trupe care a făcut istorie!