Festivalul de Film și Istorii începe în primul weekend cu Alina Manole,Radu Almășan și Romanian Youth Jazz Orchestra

Posted: 04/08/2026 by michaelaplaton in Știri, Festival, Muzica, spectacol, teatru

Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) debutează vineri, 7 august, și propune, timp
de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea.

  • Primul weekend aduce concerte susținute de Alina Manole, Radu Almășan (Bosquito),
    Romanian Youth Jazz Orchestra, Grupul Om Bun și Watzzy, alături de proiecții de film,
    spectacole de teatru și ateliere pentru copii.
  • Programul începe la Feldioara și Brașov, iar sâmbătă ajunge și la Codlea, transformând
    Țara Bârsei într-un spațiu al întâlnirii dintre film, muzică și dialog

Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) își deschide porțile vineri, 7 august, invitând publicul la
primul weekend al celei de-a 18-a ediții, desfășurată sub tema „Proiect: România”. Timp de 17
zile, până pe 23 august, festivalul propune un program amplu de proiecții de film, concerte,
dezbateri, spectacole de teatru și evenimente dedicate tuturor vârstelor.

Startul festivalului este dat la Cetatea Feldioara, unde, în fiecare dintre cele trei zile ale
weekendului, copiii sunt invitați la ateliere interactive, urmate de concerte, spectacole și
proiecții de film în aer liber. Vineri seara, publicul va putea cânta împreună cu Grupul Om Bun și
va urmări apoi capodopera cinematografiei poloneze „Pădurea Katyn”, în regia lui Andrzej
Wajda. Sâmbătă, scena Cetății Feldioara îi aparține Alinei Manole, una dintre cele mai apreciate
cantautoare din România, urmată de proiecția filmului norvegian „Toată lumea îl urăște pe
Johan”. Duminică, Cristina Bordeanu prezintă spectacolul „Adevărata poveste a Spânului”, iar
seara se încheie cu documentarul românesc „Varză, cartofi și alți demoni. După 10 ani”, în regia
lui Șerban Georgescu.

La Brașov, festivalul începe vineri cu FFIR Pop-Up: Coresi Edition, un program dedicat întregii
familii, organizat în parteneriat cu Coresi Shopping Resort. Publicul va putea participa la jocuri
sportive, ateliere creative și demonstrații de cheerleading susținute de Râșnov Stars, iar seara
continuă cu spectacolul „Adevărata poveste a Spânului” și concertul Watzzy.
Duminică, festivalul se mută în decorul Bastionului Țesătorilor, unde Radu Almășan (Bosquito)
va susține un concert solo. Seara se încheie cu proiecția filmului „Ultimul viking”, cel mai nou
lungmetraj semnat de regizorul danez Anders Thomas Jensen, o tragicomedie despre familie,
loialitate și a doua șansă, care continuă tradiția umorului nordic rafinat și a personajelor
memorabile.
Sâmbătă, Codlea intră în atmosfera FFIR printr-un concert susținut de Romanian Youth Jazz
Orchestra, organizat în Biserica Evanghelică, urmat de proiecția documentarului românesc
„Jurnalul familiei -escu”, în regia lui Șerban Georgescu.

Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august
și va reuni, în cele patru orașe gazdă, peste 100 de evenimente și aproximativ 100 de invitați din
domeniile culturii, istoriei, jurnalismului și vieții publice.
Un festival al dialogului dintre film și istorie
După extinderea în Republica Moldova, unde în perioada 3–6 iulie 2026 a avut loc ediția pilot
FFIR, Festivalul de Film și Istorii Râșnov își consolidează rolul de platformă culturală dedicată
dialogului dintre memorie, istorie și societatea contemporană.
Ediția din acest an reunește peste 50 de proiecții, 18 dezbateri și prelegeri, 20 de concerte, trei
spectacole de teatru, patru evenimente speciale și Școala de Vară FFIR, la care vor participa
peste 70 de liceeni și studenți. Evenimentele vor avea loc la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea,
transformând din nou Țara Bârsei într-un spațiu de întâlnire între cinema, istorie și dialogul civic.
Festivalul se va desfășura în perioada 7 – 9 august la Feldioara, 7 – 13 august la Brașov, 8 august
la Codlea și 14 – 23 august la Râșnov.

default

Biletele pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-film-si-istorii-
rasnov. Dezbaterile și prelegerile vor fi transmise prin intermediul infrastructurii de live

streaming a festivalului. Detalii despre program pe:
https://www.facebook.com/filmsiistoriirasnov
https://www.instagram.com/filmsiistoriirasnov/

Festivalul de Film și Istorii Râșnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for
Europe și Eveniment Responsabil, organizat de Asociația Mioritics, Primăria Râșnov și Asociația
Loomkraft. FFIR are susținerea unor parteneri importanți: Banca Comercială Română, PPC
Renewables Romania, Groupama, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, Fundația
Corneliu Coposu, Fundația Hanns Seidel, Ambasada Norvegiei, Ambasada Israelului, Institutul
Polonez, Muzeul Județean de Istorie Braşov, Expert Forum, Forum Apulum , Jockey Club
România ş.a.
Eveniment finanțat de Primăria Feldioara, Centrul Național al Cinematografiei și Uniunea de
Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Partener de hidratare: Zizin, Aurelius

Lasă un comentariu