
Castelul Bánffy e locul unde cinemaul și vara se întâlnesc perfect. Weekend la Castel revine la TIFF.25 cu două seri speciale, proiecții-eveniment într-unul dintre cele mai impresionante cinematografe în aer liber din România: avanpremiera noului film semnat Pedro Almodóvar, Crăciun amar (Bitter Christmas), și proiecția aniversară pe peliculă 35mm a uneia dintre cele mai iubite comedii românești, Operațiunea Monstrul.

Weekendul începe cu avanpremiera specială Crăciun amar (Bitter Christmas), cel mai recent titlu al lui Pedro Almodóvar, prezentat în competiția oficială de la Cannes. Filmul urmărește povestea Elsei, o regizoare de spoturi publicitare care încearcă să gestioneze pierderea mamei sale refugiindu-se în muncă, până când o migrenă puternică îi schimbă complet ritmul vieții.
Între autoficțiune, umor, melodramă și povești care se reflectă unele în altele, filmul construiește un univers populat de personaje memorabile și situații imposibil de anticipat.

La 50 de ani de la premieră, Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) revine pe marele ecran exact așa cum era văzută acum jumătate de secol: pe peliculă 35mm.
Una dintre cele mai iubite comedii românești îi aduce împreună pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru într-o expediție pescărească devenită legendară. Proiecția va avea loc în prezența actorilor Ovidiu Schumacher și Cristina Hoffman și va folosi un proiector Kinoton pe peliculă – o ocazie rară de a descoperi mecanismul cinemaului analogic și de a experimenta filmul într-un format care a definit magia cinematografului timp de peste un secol.
BILETE:

u peste 200 de filme și evenimente, proiecții răspândite în tot orașul, cine-concerte, întâlniri cu invitați, expoziții, petreceri, avanpremiere și zeci de secțiuni care merg de la cele mai noi titluri semnate de autori consacrați până la filme care provoacă, surprind sau devin instant favorite personale, TIFF.25 vine cu foarte multe opțiuni și foarte puțin timp pentru toate. Programul complet este deja disponibil și în TIFF Official App.
PROGRAMUL TIFF.25