Începând din 13 martie 2025, pe scena Sălii „Ion Caramitru”, sunteţi invitaţi să vedeţi SECUNDAR, un nou spectacol scris şi regizat de Alexandra Badea.

Aflată la cea de-a treia montare la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, după COMPLEXUL ROMÂNIA, pe un text de Mihaela Michailov (2008) şi marele ei succes cu EXIL (2022), regizoarea stabilită de peste două decenii la Paris, distinsă la numai 43 de ani cu Premiul Academiei Franceze pentru Teatru conferit pentru întreaga activitate (!), revine cu o nouă propunere extrem de personală:piesa SECUNDAR- montată pe scena mare a teatrului, un thriller psihologic captivant.

Teatru în teatru şi film în teatru, noul spectacol încununează câteva dintre recentele căutări şi teme predilecte ale talentatei scriitoare:raporturile de dominare și putere, abuzul psihologic, criza existențială care poate fi provocată de un eveniment traumatic…

Într-o lume aflată astăzi într-o derută mai acută decât oricând, SECUNDAR de Alexandra Badea este o reflectare a insecurității structurale pe care o traversăm, care imaginează și alternative la impasul actual.Spectatorii se vor regăsi în cele opt personaje preocupate să obţină recunoaşterea celorlalţi, prin cântărirea justă a calităţilor care le recomandă pentru un rol sau altul…. Fiecare ne aflăm în căutarea unui rol principal, indiferent de situaţie.

Alexandra Badea a fost interesată, şi în pregătirea acestui spectacol, să dialogheze mai întâi, în timpul unor improvizaţii dramatice, cu viitoarea distribuţie. Crescută într-o lume a imaginii, dominată de camere de televiziune şi supraveghere, precum şi de telefoane ce înlocuiesc tradiţionala cameră de filmat, regizoarea îmbogăţeşte universul scenic cu imagini video după un concept dramaturgic personal.

„O instalaţie de şase camere supraveghează personajele în cele mai intime spații în care nu ar trebui să pătrundă, surprinzând momente de vulnerabilitate în care măștile sociale cad și personajele își pierd controlul asupra imaginii pe care şi-au construit-o. Intimitatea este anulată”, ne avertizează autoarea care foloseşte procedeul pentru a ne aduce în prim-plan nu doar privirile actorilor, ci și gândurile personajelor şi ambivalenţa lor, printr-un dialog viu între teatru şi film, creând un univers vizual puternic.

În distribuţia spectacolului întâlnim actori binecunoscuţi ai teatrului: Diana Dumbravă, Crina Semciuc, Ada Galeș, Cosmina Olariu, Emilian Oprea, Alexandru Potocean, IstvánTéglás, Mihai Călin , Marius Bodochi (voce).

Regizoarea, care are înpalmarescâtevapremii importante,între careșiprestigiosulOrdinfrancezChevalier des Arts et des Lettres(2016), afirmăcăaceştiactoridintrupa TNB-pe care doreşte s-o explorezeîncontinuare-, arputeaşiarmeritasăsteaoricândpescenăalăturide actorii de la ComediaFranceză, BarbicansauSchaubühne.

Au contribuit la realizarea celorlalte componente esențiale ale spectacolului:Cosmin Florea – Scenografia, CălinȚopa-Sound design,Cristian Șimon-Lighting design,Boróka Biró–Director de imagine.

Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de: 13, 14, 15și16 martie 2025,de la ora 19.00.Iar în aprilie, spectacolul este programat înziua de joi 24, ora 19.00.

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a TNB, şi online pe Bilet.ro.

Lasă un comentariu