De ce am rămas restant cu impresiile după concertul din 16 mai (Whitesnake, Foreigner + Europe), de la O2, Londra? Chiar nu știu…cauzele sunt atât obiective, cât și subliective. E posibil să nu fi fost în stare să îl ”macerez” îndeajuns.
Dar acum la aproape două luni și după aflarea veștii că David Coverdale îşi anulează turneul european de adio, din cauza unor probleme de sănătate, pot să fac o analiză la rece a ceea ce am văzut într-o arenă (care are 52 m înălțime în cel mai înalt punct) cu o capacitate de 20.000 de locuri, dintre care erau ocupate peste 14 mii. Decizia de a-l lua în echipă pe tînărul croat Dino Jelusick, (un muzician extrem de talentat și fondatorul trupei de muzică progresivă Animal Drive), nu a fost una de recunoaștere a scăderii capacităților vocale, ci mai mult una de sărbătoare a trecerii în rezervă a unui vocalist care a emanat forță, senzualitate, a fost înconjurat de cei mai buni muzicieni și a avut cele mai cantabile compoziții, atât cu Deep Purple , cât și cu Whitesnake. De la Bad Boys la Burn a dat atât cât mai poate un vocalist la 70 de ani și da, a fost ca un rămas bun de la publicul pe care l-a iubit și respectat.
Photo by Eric Duvet
Sunt mulți care cârtesc acum că DC nu mai poate, că îl lasă pe Dino să-l susțină prea mult… dar poate singurii care ar putea avea ce comenta ar fi cei care l-au văzut pe David alături de Deep Purple în 1974 la California Jam, când a cântat în fața a 400. 000 de oameni (oficial s-a spus că au fost 200.000) alături de Ritchie Blackmore, Jon Lord, Ian Paice și Glenn Hughes. Iar eu nu mă număr printre ei-aveam 10 ani și încă nu auzisem de Deep Purple 😉
Pe lângă veteranii Doug Aldrich, Reb Beach și Tommy Aldridge și-au găsit locul Tanya O’Callaghan la chitară bas și Dino Jelusick la clape, chitară și mai ales voce. Despre Tanya nu știu multe, doar că este din Irlanda și face parte din ceea ce americanii numesc hired guns (muzicieni mercenari sau în cazul ei, side cats). E de lăudat faptul că vine după nume respectate de basiști, precum Neil Murray, Colin Hodgkinson, Rudy Sarzo, Guy Pratt, Michael Devin sau Marco Mendoza. Iar ceea ce se aude pe scenă este mai mult decât mulțumitor, Tanya fiind o elevă silitoare, care după plecarea din Irlanda și-a ”desăvârșit” studiile muzicale pe scenă cu Maynard James Keenan de la Puscifer, cu Dee Snider și Steven Adler, fostul toboșar G’n’R. Cât despre croatul Dino, sunt mai multe de spus: el este un prodigy child, un muzician și compozitor talentat, fiind și fondatorul trupei de rock progresiv, Animal Drive. A ascultat cu atenție încă din copilărie nume ca Slash, King’s X, Whitesnake, Dream Theater sauToto și asta l-a determinat să aleagă calea spre hard rock și metal. A avut șansa să fie ascultat de John Macaluso, Jeff Scott Soto, Joel Hoekstra (care l-a susținut și l-a adus în Trans-Siberian Orchestra), Michael Romeo, Mike Portnoy, iar drumul până la Whitesnake a fost unul scurt. Și așa Dino și-a văzut visul cu ochii: să ajungă să cânte alături de cel pe care idolatriza!
Europe a deschis seara de luni cu un Joey Tempest în mare formă, iar la Rock the Night am văzut un val de englezi grăbindu-se de la bere surprinși de cât de bine se prezintă trupa. Cele 10 piese pe care le-au cântat (aveți setlistul mai jos) au sunat atât de legat încât am avut senzația că au cântat mai puțin de o jumătate de oră, deși au fost 45 de minute. Deși mai bine de un deceniu (1992-2003), trupa nu a mai existat, acești muzicieni sună din ce în ce mai bine. Și-au recâştigat şi energia, lansând, nu mai puţin de șase albume noi, adică mai multe de cât au avut în primii ani de existenţă. Nu am avut deloc senzația de trupă de deschidere (lucru ce avea să se confirme și la Foreigner), pentru că atmosfera și felul în care i-a primit publicul britanic au fost incendiare. S-au auzit vocile din public și la Carrie, Superstitious, Cherokee și bineînțeles la The Final Countdown. I-am văzut acum 7 ani în România, dar trupa asta este ca vinul: cu cât timpul trece, rezultatul devine si mai uimitor. Și profesionist! Nu am avut niciun reproș la cum au sunat, voci, instrumente, la mișcarea scenică, la setlist! Excelent început de concert, cu 3 nume mari pe afiș!
Am avut timp să mai iau o bere, timp în care tehnicienii schimbau echipamentele următoarei invitate, Foreigner (pe care nedrept unii o numesc cover band, dat fiind faptul că din vechea componență a rămas doar Mick Jones) și am retrăit momentele de la Sala Palatului de acum 4 ani. Am regăsit aceeași energie a lui Kelly Hanson, o interpretare fără reproș ale melodiilor pe care le cânta Lou Gramm, și o prestație bună a chitaristului Bruce Watson, care are 11 ani de când a ajuns la Foreigner, și care a învățat piesele Foreigner după ureche. Îi este foarte greu fără Mick Jones care ne-a onorat cu prezența pe ultimele 5 melodii, dar s-a obișnuit. În momentul în care a apărut Mick Jones pe scenă mulțimea a aplaudat frenetic și l-a primit cu multă căldură, deși se vede că îi este din ce în ce mai dificil să cânte la chitară, iar pentru I Want To Know What Love Is primește o clapă pentru a cânta în fața mulțimii. Sunt aproape 45 de ani de când există acest grup și pot să afirm cu mâna pe inimă că spiritul Foreigner se simte din plin.
A fost o noapte ce nu o voi uita ușor, mai ales prin prisma locului (O2 Arena), dar și pentru faptul că am văzut trei formații care s-au prezentat demn și care au făcut publicul să plece de la concert cântând melodiile auzite în acea seară. Am simțit atunci că a fost pentru ultima oară când l-am văzut pe Coverdale pe scenă și am simțit un ușor nod în gât când i-am reauzit sfatul pe care-l dă întotdeauna la final de concert: Be Safe…Be Happy…& …Don’t Let Anybody Make You Afraid…:)
Whitesnake setlist
My Generation (piesă de deschidere ce rula de pe cd player înainte de startul concertului)
Bad Boys
Slide It In
Love Ain’t No Stranger
Hey You (You Make Me Rock)
Slow an’ Easy
Ain’t No Love in the Heart of the City
Fool for Your Loving
Crying in the Rain
Is This Love
Give Me All Your Love
Here I Go Again
Still of the Night
Burn
We Wish You Well
Always Look on the Bright Side of Life (piesă de închidere de concert, ce rula de pe CD, fredonată de aproape toți spectatorii în timpul defluirii)
Foreigner setlist:
Double Vision
Head Games
Cold as Ice
Dirty White Boy
Feels Like the First Time
Urgent
Juke Box Hero
Long, Long Way From Home
I Want to Know What Love Is
Hot Blooded
Europe setlist:
Walk the Earth
Rock the Night
Scream of Anger
Carrie
Prelude
Last Look at Eden
Ready or Not
Superstitious
Cherokee
The Final Countdown
Radiotopic 