Au trecut 57 de ani de cînd Geezer Butler, Tony Iommi, Bill Ward și Prince of Darkness s-au gîndit să facă muzică „de groază”, după ce au observat cum se îmbulzea lumea în cinematografe la filmele horror. Şi în formula asta au scos opt albume, excelente după părerea mea, după care vă vine să credeţi au ba, Ozzy a fost dat afară în 1979 pentru abuz de stupefiante şi alcool (deşi toţi o „ardeau” la greu, Ozzy prea sărea calul!). Asta după ce, ani mai tîrziu, Bill Ward a declarat într-un documentar că el nu-şi aminteşte NIMIC din timpul înregistrărilor de la Heaven And Hell cu Ronnie James Dio, fiind tot timpul sub influenţa alcoolului.
Dar plecarea lui Ozzy din Black Sabbath nu a însemnat sfîrşitul lui ca artist, ci doar un rebranding manageriat strălucit de soția, Sharon – el contorizînd în cei 40 de ani de carieră solo 12 albume de studio, 63 de single-uri difuzate la posturile de radio din întreaga lume și 39 de clipuri video! A apărut în show-uri de televiziune, a concertat în sute de turnee, alături de alte nume mari din lumea rock, alegîndu-se cu porecla de Medicine Man, pentru că avea tot timpul o valiză în care se găseau „variate adjuvante”.
Am avut şansa să îl întâlnesc și să fiu foarte aproape de el acum 10 ani şi să văd cum, la 61 de ani se pregătea să intre pe scenă să se „hrănească” din energia publicului şi din reacţia lui. Acum ajuns la 71 de ani, cu Parkinson, cu probleme de menţinere a echilibrului, încă face ceea ce ştie el mai bine: să cînte înconjurat de oameni talentaţi!
Albumul lansat în februarie 2020 este înregistrat alături de muzicieni de diferite vîrste şi venind din diferite genuri muzicale: Slash, Post Malone şi Sir Elton John! Producător este tânărul Andrew Watt, mult mai cunoscut în lumea muzicii pop (şi devenit mai „celebru” după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID 19, decît după colaborarea cu Cardi B) şi un alt tînăr- Louis Bell – care au înregistrat în 4 zile unsprezece melodii alături de Duff McKagan de la GnR la bas și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers la tobe. Au apărut meteoric Post Malone, dar şi chitaristul Tom Morello.
„Ordinary Man” nu e o capodoperă, dar este meritoriu pentru un artist la vîrsta lui felul de a cînta alături de tinerii muzicieni şi un chitarist (care nu e nici pe departe Randy Rhoads, dar care se descurcă admirabil!), acest album cu nuanţe de umor negru, cu viziuni lucide asupra morții care nu-l sperie, ci îl provoacă)- purtând incontestabil marca Prințului Întunericului.
Deschiderea albumului -Straight to Hell- e în forţă şi zici că a fost trasă acum 30 de ani și beneficiază din plin de atacul chitarei lui Slash.
Sunt convins că acest nou album i-a mai dat zile în plus de trăit, pentru că îi oferă un motiv să se ridice din pat. Şi baladele (atât de îndrăgite de Ozzy) se regăsesc pe acest nou LP, iar cea în duet cu Elton John – pian şi voce- are iz de The Beatles.
Sigur că aş fi vrut să îl mai aud pe Zakk Wylde, cel care l-a înlocuit pe Jake E. Lee, care îi luase la rîndu-i locul lui Brad Gillis, venit după dispariţia excepționalului Randy Rhoads, sigur că aş vrea să îl mai văd pe Ozzy în concert, chiar cu cîteva piese de pe acest album, pentru că orice ar zice oricine – e unic – și dincolo de alte considerente, încă ne mai poate face să ţipăm când îi auzim muzica, vocea și versurile extreme:
„Your dance be death so we must celebrate
I’ll make you scream, I’ll make you defecate”
Radiotopic 