De ce ar trebui să vedem filmul ăsta? În primul rând pentru că e un film românesc al unor cineaşti tineri şi curajosi – ce abordează scandalul cu implicaţii majore iscat de Hexi Pharma care a comercializat dezinfectanţi măsluiţi în sistemul nostru sanitar- ani la rând.Cu acordul şi susţinerea decidenţilor, cu lipsa de scrupule oneroasă a celui pentru care singura valoare era banul şi ignorând consecinţele oribile ale morţii prin infecii nosocomiale a sute de pacienţi… sau poate să fie mii?
Povestea este aceea a unui medic chirurg pediatru căruia îi moare un pacient – ceea ce îl aduce într-o criză existențială- căci semnalase deja faptul că biocidele folosite în spital erau diluate. De aici până la evoluţia halucinantă a evenimentelor, acţiunea îl târăşte pe Cristian într-o stare aproape monomaniacală ce îi destructurează viaţa – absurdul desăvârşit în lupta asta solitară pentru adevăr stârnind chiar hohote de râs- deşi nu e nimic comic în asta, dimpotrivă! Dar aşa suntem noi croiţi să râdem de şabloanele idiotizante pe care le-am moştenit din comunism, de tipologii, de situaţii în care birocraţia, nepăsarea şi nesimţirea funcţionarilor şi a celor care ar trebui să fie în slujba cetateanului- îi anulează drepturile, îl umilesc şi îl dispretuiesc- totul într-un arbitrar absolut care pe alocuri frizează grotescul! Iar cum categoriile estetice ajung uneori conexe când sunt duse la extrem- uite cum râdem la scenele astea care ar trebui să ne scoată din „papuci” şi să ne indigneze maxim.
Mai grav este că majoritatea se complace în situaţiile astea- oamenii evoluând doar în „pătrațica” lor- fără vreun apetit de a vedea globalul, interesul general, adevărul şi minciuna- neasumarea ajungând un status comun, iar cei care ies din norma asta şi demaschează paradigma corupției sistemice sunt marginalizaţi şi hartuiţi, sunt împinşi să accepte că vocile lor singulare sunt insuficiente- chiar dacă clamează adevarul- iar donchișotismul e desuet, căci trăim într-o altă epocă, bla, bla,bla, bla..
Şi pentru cum pun reflectorul pe povestea asta, pentru faptul că nu fac concesii, pentru mijloacele pe care le aduc pe ecran pentru ca scenariul să înceapă să trăiască- pentru toate, Gabi şi Cătălin merită aplauzele noastre.
Personajul central este urmărit mai mereu din spate, de o cameră care devine un fel de martor ocular al traseului scriptului, pentru ca gros planurile să acutizeze totul şi să dea nuanţe.
Copleșitoare de-a dreptul, ne obsedează recurent scena finală – în care eroul înfrânt își clamează totuși adevărul, căci sistemul te poate constrânge să cedezi, dar nu îți poate anula convingerile!
Să nu ucizi continuă linia noului cinema românesc iniţiat de Cristi Puiu (cu Marfa şi banii), dar altminteri decât în Moartea domnului Lăzărescu, trece de la o istorie particulară la o una gravisimă, generală, prin trimiterile directe la cazului Hexi Pharma ce a scandalizat opinia publică. Ce s-a întâmplat până la urmă cu ancheta? Nimic! S-au întreprins cercetări şi s-au cumulat dosare, sinuciderea lui Dan Condrea- patronul Hexi Pharma cel care a transformat spitalele în bombe bacteriologice vânzând desinfectanți măsluiți și mituindu-i pe cei din sistem până la vârf- punând un fel de punct unei anchete despre care nu se mai vorbeşte şi care nici măcar încă nu a început.
În rolul tânărului chirurg care refuză să îşi trăiască viaţa cu ochii închişi, îl vedem – la a doua colaborare cu acest cuplu de regizori- pe Alexandru Suciu, care reuşeşte să pună în act un personaj determinat, cu principii – un luptator- înfrânt până la urmă de sistemul care te lapidează atunci când eşti singur. Îl talonează în partituri bine integrate Tania Filip (mama) , Gelu Colceag ( profesorul), Iulia Verdeş, Cristina Flutur şi Carmen Florescu.
De ce mai ziceam că ar trebui să vedem Să nu ucizi? Pentru ca să ne doară povestea asta adevărată şi apoi să ne urnească din inerţia şi tiparele care nu ne lasă să avem reacţii „omeneşti” . Pt că normal este să faci ceva , nu să taci şi să nu-ţi asumi o atitudine când vezi că lângă tine oameni de afaceri calcă vieţi în picioare pentru câştig!
Trăim într-o lume nebună! Mergeţi la film!
Radiotopic 