Aventurile lui Newt Scamander continuă cu The Crimes of Grindelwald, în ce a devenit o nouă franciză ( spre bucuria tuturor celor care vor să se întoarcă în poveste!!) ale cărei producţii sunt deja anunţate pt 2020, 2022 si 2024!
Filmat în Anglia în Lacock (Hogwarts School!), Londra (British Ministry of Magic) şi Paris (French Department of Magic), acest nou episod vrăjitoresc are deja fani care aşteaptă aventurile nemaiauzite ale personajelor atât de îndrăgite.
Cu o distributie „magică” am spune- ce îi reuneşte pe Johnny Depp în rolul vrăjitorului rău Gellert Grindelwald, pe Jude Law care îl întrupează pe Albus Dumbledore şi Eddie Redmayne drept Newt, această producţie Warner Bros regizată de David Yates ( la cea de-a cincea intalnire cu personajele lui JK Rowling) e acum în post-productie, aşa că nu ne rămâne decât să …aşteptam să vină toamna!!
Si e normal să îţi doreşti miraculosul în viaţă , după cum e la fel de normal să nu ştii unde să îl găseşti! Dar dacă vezi Fantastic Beasts, ai o şansă să înţelegi că totul e în poveste! Aşa că e de ajuns să îngădui magiei să intre în viaţa ta, să crezi că dincolo de realitatea anodină există şi altceva, o lume fantastică în care operează –paradoxal- cam aceleaşi legi! Aşa că prietenia, dragostea, loialitatea reprezintă aceleaşi valori şi în această dimensiune a fabulosului care acum are o continuare ( de fapt patru!!!)
Aşa că desi mai e ceva până în noiembrie, itinerariul nostru cinefil va trebui neapărat să includă acest reper care este Fantastic Beasts 2, dacă nu pentru alt motiv, cel puţin pentru acela că ne răspunde la câteva întrebări fundamentale: unde ne regăsim sufletul curat şi elanurile minunate ale crezului într-o cauză dreaptă, unde se mai întâmplă ca întotdeauna la final binele să învingă- şi care este locul unde te reuneşti cu magia atotputernică? Iar răspunsul este unul singur: în poveste!