
Romanian Design Week sărbătorește comunitățile creative în perioada 17-26 mai
Ediția cu numărul șapte a Romanian Design Week va avea loc la București între 17 și 26 mai și va aduce în prim plan comunitățile creative ale orașului. Festivalul, care a devenit din ce în ce mai complex de la o ediție la alta, susține și amplifică și în 2019 discursul industriilor creative locale, subliniind contribuția majoră pe care comunitățile creative o au la transformarea capitalei într-un oraș cu adevărat modern și european.
“Ediția de anul acesta a RDW este una specială, atât pentru că festivalul a ajuns la acel grad de maturitate care îi permite să reprezinte și să vorbească asumat despre industriile creative, un sector care își aduce contribuția din ce în ce mai vizibil, atât din punct de vedere economic, cât și la reinventarea imaginii României, dar și pentru că anul acesta ne-am imaginat o structură diferită a celor zece zile de festival. Pentru că înțelegem valoarea comunităților creative, ne-am dorit să definim și pentru publicul larg acest concept și să arătăm ce se întâmplă de fapt în interiorul clusterelor de creativitate bucureștene. Astfel, fiecare dintre comunitățile invitate la Romanian Design Week 2019 se va activa în programul festivalului, deschizându-și simbolic porțile pentru a fi nu doar vizitată, ci experimentată efectiv de public prin expoziții, evenimente, petreceri sau alte activități din același registru.”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.
George, primul banking inteligent© din România, susține Romanian Design Week 2019 într-un nou tip de expunere, la intersecția dintre artă și tehnologie. Lansat în mijlocul comunității creative, George promovează colaborările inovatoare prin intermediul cărora publicul se poate bucura de design și artă contemporană în medii neconvenționale.
Romanian Design Week 2019 va include, ca și în anii precedenți, expoziția centrală care prezintă cele mai bune lucrări de design și arhitectură ale anului anterior. Aceasta va fi amenajată în clădirea BCR din Piața Universității (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5), monument istoric, construită în anul 1906. Cu această ocazie, clădirea va putea fi vizitată pentru prima dată de publicul larg.
