Posts Tagged ‘Bucharest Design Festival’


Cu o experiență de peste 25 de ani în dezvoltarea
Mișcării Industriilor Creative din România, Fundația THE INSTITUTE lansează
Bucharest Design Festival (BDF), o celebrare a designului și a rolului acestuia în
conectarea orașului cu oamenii. Evenimentul explorează și promovează
intersecțiile dintre design, oraș și oameni, reunind, timp de o lună, profesioniști,
creatori emergenți, organizații, comunități și publicul larg într-un program
complex de expoziții și evenimente desfășurate în peste 100 de locații din
București.
Între 20 mai și 21 iunie 2026, festivalul reunește, într-un cadru unitar, proiectele
iconice THE INSTITUTE: Romanian Design Week, DIPLOMA Show și Cartierul
Creativ, alături de formate și inițiative noi.
De ce este nevoie de Bucharest Design Festival (BDF)
Bucureștiul este un oraș definit de paradoxuri, contraste și intersecții, cu un
potențial urban încă în curs de valorificare. Deși scena locală este dinamică și
relevantă, energiile creative rămân adesea dispersate, iar orașului îi lipsește un
moment unificator, recognoscibil la nivel național, care să conecteze aceste
inițiative într-o platformă coerentă.
Bucharest Design Festival apare ca răspuns la această realitate. Un festival creat din
energia orașului, construit pe o fundație de peste 25 de ani de experiență, care
transformă designul într-un instrument strategic de conectare între locuitori,
comunități și spațiul urban.
În acest context, THE INSTITUTE își asumă un parcurs firesc: de la expertiza în
design de proiect – unde fiecare intervenție modelează spații, procese și experiențe
– la inițierea Bucharest Design Festival ca platformă de convergență și dialog,
pentru a ajunge la un nivel mai profund: designul relației dintre București și
bucureșteni.
https://youtu.be/6oyFDLWn_XI
Made of Bucharest. Connected by Design
Pentru a marca lansarea festivalului, THE INSTITUTE prezintă un video manifesto, o
declarație vizuală despre potențialul creativ pe care Bucureștiul îl are. Video-ul este
disponibil pe canalele oficiale ale festivalului și completează mesajul „Made of
Bucharest. Connected by Design.”
Manifesto Bucharest Design Festival (BDF

Declarație Andrei Borțun
“Bucharest Design Festival este festivalul de design care se putea naște doar aici,
în și din București – orașul contrastelor, tensiunilor și intersecțiilor neașteptate.
București este oraș context, dar și catalizator. Un loc în care Estul și Vestul, vechiul
și noul, funcționalul și haosul se ciocnesc și aprind mereu idei noi. În acest context,
BDF funcționează ca un proiect strategic pentru București, care conectează
comunități, industrii și idei, pentru a stimula o cultură a designului ca limbaj
comun.” declară Andrei Borțun, CEO Fundația THE INSTITUTE

Fundamentul: un ecosistem construit în peste 25 de ani
BDF este rezultatul unui ecosistem construit de Fundația THE INSTITUTE, în peste
25 de ani de proiecte care au redefinit scena creativă locală și au contribuit la
modernizarea infrastructurii culturale din România.
● 13 ani de Romanian Design Week: Platforma profesionistilor din design.
RDW a devenit un reper regional pentru excelența în design și un model de
accesibilizare a culturii vizuale pentru un public larg.
● 12 ani de DIPLOMA Show: Comunitatea artiștilor, designerilor și arhitecților
emergenti. DIPLOMA Show contribuie la consolidarea unei noi generații de
lideri creativi.
● 9 ani de Cartierul Creativ: Programul care folosește talentul și forța
comunităților creative pentru un București mai bun. Un proiect de
regenerare urbană dezvoltat în centrul Bucureștiului, care activează
comunități, organizații și spații culturale într-un ecosistem creativ coerent.
Prin aceste inițiative, THE INSTITUTE a consolidat o comunitate formată din
antreprenori, profesioniști și public pasionat de industriile creative, susținând
interesele acestora în relația cu instituțiile statului și cu organizații internaționale.
Bucharest Design Festival reprezintă, așadar, următorul pas și devine cel mai mare
festival creativ din și pentru București, cu scopul de a conecta și amplifica aceste
inițiative într-un moment important pentru oraș.
Structura Bucharest Design Festival
Prima ediție a festivalului prezintă 6 formate, fiecare organizat în secțiuni și
microzone din București, care includ expoziții și evenimente dedicate:
● BDF Highlights – Branding Romania Through Creativity: aduce în
prim-plan creatori și proiecte care reprezintă România peste hotare și
demonstrează cum creativitatea locală devine un ambasador cultural
puternic al țării.
● BDF Professional – continuă preocuparea Romanian Design Week pentru
susținerea și dezvoltarea practicilor de design și arhitectură. Sunt organizate
expoziții de design local și internațional, au loc dialoguri profesionale, iar
designeri, arhitecți, studiouri și organizații își prezintă proiectele și viziunea
pentru o mai bună calitate a vieții, făcându-le vizibile unui public larg.
● BDF Young – continuă misiunea DIPLOMA Show de a oferi o scenă noii
generații de creativi. Formatul de anul acesta este construit în jurul unei
expoziții ample care cartografiaza traseul profesional al unor foști expozanți
Comunicat de presă
24 februarie 2026
DIPLOMA Show, comentând modul în care anii post-absolvire le-au modelat
identitatea artistică și parcursul profesional.
● BDF Communities – semnat de Cartierul Creativ, pune accent pe colaborare
și pe energia comunităților creative care modelează identitatea urbană.
Programul activează orașul prin intervenții urbane și expoziții curatoriate în
trei microzone: Amzei, Grivița și Brezoianu.
● BDF Satellites – vine cu o selecție de inițiative independente, care
completează programul central și extinde prezența festivalului în oraș. Prin
integrarea lor, BDF oferă bucureștenilor și turiștilor un motiv suplimentar de
a-și planifica un city break cultural în București.
● BDF GO! – un format care conectează peste 100 de showroom-uri, galerii,
hub-uri creative, studiouri, organizații culturale și business-uri locale într-un
traseu urban dinamic.
Mai multe informații vor fi disponibile pe canalele oficiale ale festivalului în perioada
următoare.
Website Bucharest Design Festival (BDF)
Instagram Bucharest Design Festival (BDF)
Facebook Bucharest Design Festival (BDF)
Despre Fundația THE INSTITUTE
Fundația THE INSTITUTE contribuie la procesul de modernizare a României prin
promovarea industriilor creative și a societății civile. Cu o experiență de peste 25 de
ani, fundația a construit rețele, platforme si ecosisteme durabile, conectând
industriile creative cu mediul administrativ guvernamental, mediul academic și
publicul larg. Printre inițiativele sale se numără Bucharest Design Festival,
Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Cartierul Creativ, Gala Societății Civile,
Internetics, și ASAP România.
Comunicat de presă
2

CONTACT
Press
LAZARBARA CREATIVE PR
bdf@lazarbara.ro
Andreea BARA
+40744602818
andreea@lazarbara.ro
1
Fundația THE INSTITUTE
Raluca MIREL
Director Bucharest Design Festival (BDF)
Diana SUMĂNARU
Head of Brand Communications THE INSTITUTE