Archive for the ‘Concert’ Category


„Baby, Please Don’t Go” este o piesă tradițională de delta blues care a fost popularizată prin 1935 de către muzicianul Big Joe Williams. Au urmat multe preluări, ducând la descrierea sa drept „una dintre cele mai cântate, aranjate și rearanjate melodii din istoria blues”.

În data de 23 martie 1975, la o lună după ce toboșarul Phil Rudd și basistul Mark Evans s-au alăturat celor de la AC/DC, s-a auzit Baby please don’t go pentru prima dată în programul muzical australian Countdown. Angus a purtat uniforma sa de școlar, care avea să devină trade mark, în timp ce Scott a urcat pe scenă purtând o perucă blondă cu codițe, o rochie, cercei și….era machiat (poate și puțin machit). Se știe că Bon Scott avea un dezvoltat simț al umorului! Am început ziua bine 😊


Primele zece piese din set sunt toate de pe primele cinci albume ale trupei, lansate între 1973 și 1977. Următoarele cântece sunt de la sfârșitul anilor 70 până la începutul anilor 90.

(mai mult…)

A real BADASS!

Posted: 23/01/2024 by MarcelPlaton in Concert, Muzica, On line

”I play the guitar as well as sing, I can hack my way around a piano and drums, and I’m a pretty good bass player.”-Richie Kotzen!


Concursul Internațional REMEMBER ENESCU este un proiect al Fundației Culturale REMEMBER ENESCU și a făcut parte din  Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Este un proiect dedicat susținerii și promovării tinerilor muzicieni de pretutindeni, cu vârste cuprinse între 7-24 ani, aflat în mentoratul violonistului Alexandru Tomescu.

(mai mult…)

În luna noiembrie, Timișoara invită locuitorii și turiștii să exploreze arta și cultura, de la mic la mare. De la expoziții și festivaluri de film până la concerte de muzică clasică și spectacole de teatru, există câte o manifestare culturală pentru toate gusturile. 

(mai mult…)

Vasco ”Massimo”

Posted: 21/07/2023 by MarcelPlaton in Concert
Etichete:, , , , ,

Vasco Rossi este, fără îndoială, un muzician de neoprit. Și asta pentru că după doi ani de amânări și concerte anulate din cauză de Covid, marele eveniment de la Circul Maxim a devenit realitate în 2022.

Pe 11 și 12 iunie, Komandante a fost la Roma și ambele concerte (ca majoritatea celorlalte din Italia) au fost sold out.

Turul lui Vasco Rossi, care a pornit din Trento, a traversat Italia de la munți la mare. Milano, Imola, Florența, Napoli și, după două opriri la Roma, a continuat la Messina, Bari, Ancona, Torino. O călătorie de 80 de zile pe care Vasco și trupa de acompaniament au dus-o cu succes la bun sfârșit. Este incredibil cum un om trecut de 70 de ani are atâta vitalitate de la început și până la sfârșitul celor 28 de melodii din setlist.

Citește mai mult: Vasco ”Massimo”

Vasco a ales, în deschidere, XI Commandamento (piesa extrasă de pe cel mai nou album de studio „Siamo qui”), iar apoi a continuat cu piese noi și vechi, fără a uita de marile succese, acele piese care au făcut istoria muzicii ”vasciene”, precum „Siamo alone, Rewind, Sally, Vita solo noi, Vita spericolata, Albachiara și multe altele. Vezi setlist https://www.setlist.fm/setlist/vasco-rossi/2022/circo-massimo-rome-italy-33b428d9.html

Circus Maximus a fost prima și cea mai mare arenă din Roma Antică, unde cetățenii puteau admira curse cu care, lupte între gladiatori, procesiuni și alte evenimente importante. Structura a fost ridicată în valea dintre Dealul Palatin și Colina Aventina și funcționează de aproape o mie de ani, putând găzdui un public de până la un sfert de milion de oameni. La Vasco au fost doar 140 de mii!!!

Cele două zile de la Circul Maxim al lui Vasco Rossi nu au fost doar două zile de concerte, ci o petrecere pentru toți fanii. Vascoa anunțase „Vado al Massimo” pentru prima dată în 2019, înainte ca pandemia să preia controlul, blocând toate evenimentele (inclusiv cele muzicale). Vara lui 2022 a fost, așadar, cea a răscumpărării, cea în care Roma l-a întâmpinat pe Komandant într-unul dintre cele mai emblematice locuri din oraș, unde numai cei mai mari au avut privilegiul de a cânta: În epoca pre-Covid, cei mai grei artiști au pășit pe gazonul arenei arheologice antice: de la Genesis la Rolling Stones, de la Roger Waters la David Gilmour și Bruce Springsteen.Iar cele două zile au fost sold out și s-au vândut peste 140.000 de bilete.

Dar trebuie amintit Modena Park 2017 : un concert susținut de Vasco Rossi pe 1 iulie 2017 la Modena, Italia, pentru a sărbători cei 40 de ani de activitate muzicală. A avut loc în parcul Enzo Ferrari, iar evenimentul a doborât recordul mondial pentru cel mai de succes concert cu bilete, cu un total de 225.173 de bilete vândute (inclusiv 5.000 de bilete gratuite). WOW! Peste 220.000 de participanți plătitori pentru o singură întâlnire, mai mult decât au avut cei de la A-ha, deținătorii recordului anterior cu prestația lor din 1991, la care au asistat 198.000 de fani la Maracanà, în Rio de Janeiro, mai mult decât spectacolele Tinei Turner în 1988 la care au venit 188.000 de plătitori sau Paul  McCartney în anii 90 (185.000 de persoane).

Festivalul de muzică de la Modena, Italia, este competiția muzicală care a dat muzicii italiene acest nume de referință: Vasco Rossi.

Revenind la concertul Circus Maximus, după 21 de melodii am avut senzația că se termină cu „Noi suntem aici”- “Siamo qui”! Dar nu! La bis Il Blasco mai cântă încă 6 melodii: este uimitor să vezi cum acest artist este de la cap la coadă în aceeași stare: de bucurie de a cânta!

În trupa de acompaniament l-am remarcat pe chitaristul Stef Burns, cel care a cântat și cu trupe pop, precum Sheila E., Berlin și Huey Lewis & The News, dar și cu trupe rock, de ex Y&T, cu care a înregistrat patru albume sau alături de Alice Cooper, pe albumele Hey Stoopid și The Last Temptation. Stef cântă de ceva ani cu Vasco și are, de asemenea, propria sa trupă, Stef Burns League. Alături de el sunt și alți talentați muzicieni care intră în starea pe care Vasco o creează: Vince Pastano (chitară și director muzical), Andrea Torresani și Claudio Golinelli (bas), ultimul fiind invitat, din cauza problemelor de sănătate apărute în ultimii ani, pianiștii Alberto Rocchetti, Frank Nemola și talentata Beatrice Antolini (cu care cântă din 2018- percuție, clape, chitară și voce) și bateristul Matt Laug. O trupă formată din opt membri, la care se adaugă cei trei suflători: Andrea Ferrario la saxofon, Tiziano Bianchi la trompetă și Roberto Solimando la trombon.

«Cântecele nu pot fi explicate, le scriu din distracție, uneori le fac pentru mine, este rezultatul unei autoanalize” – a dezvăluit Vasco – ”Totul începe cu prima propoziție, care deschide ușa potrivită pentru a intra în poveste: nu le fac doar să-mi placă mie, dar vreau să provoc… și să comunic”.

La o simplă căutare în dreptul lui Vasco scrie: motociclist, scenarist, disck jockey și interpret. Dar cred că numele Rossi este destinat doar celor geniali: ca și în cazul lui Valentino Rossi, Bruno Rossi, Tino Rossi sau Paolo Rossi 😊. Am văzut ca și la concertele mai vechi mai multe generații de fani, toti cântă textele, care, dacă știți puțină italiană, conțin mesaje directe, care merg direct la inimă sau mesaje anti război cum a fost în cazul acestui eveniment! Dar deși aparent versurile par ușoare la finalul veți realiza că sunt complicate și filozofice, dar într-o manieră populară, care se adresează tuturor. Il Blasco își cântă propriul adevăr care se regăsește câte puțin în fiecare spectator! De aceea e iubit, bărbații cântă și plâng la unele versuri, iar femeile își aruncă dezinvolt sutienele.

Concertul său de la Roma, Circo Massimo din 2022, a fost cu siguranță unul dintre acele evenimente muzicale care vor rămâne în istoria orașului și în inimile tuturor celor prezenți.

Seara s-a încheiat cu jocuri de artificii și un sentiment de bucurie și împlinire pentru toți cei prezenți, iar amintirea concertului lui Vasco Rossi la Circo Massimo din Roma va continua să trăiască în inimile fanilor săi mult timp de acum încolo.

Așa cum încheie după fiecare spectacol: ”Ne vom revedea în curând! Ciao!” sper și eu să îl văd într-o bună zi.


Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente
culturale ale Brașovului, revine cu multe noutăți și cu un program pe măsură.
În perioada 3-9 iulie 2023 are loc la Brașov cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei,
eveniment care, începând cu acest an, adaugă o nouă zonă, Parcul Central Nicolae Titulescu, pe
lângă cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema
Astra.

(mai mult…)

Unul dintre cei mai virtuozi flautiști ai momentului, Matei Ioachimescu,vine la București cu spectacolul ELECTRIC – un concert multimedia exploziv. Tehnologii de ultimă oră, flaut amplificat și procesat în timp real, medii electronice, lumini și lasere sunt câteva dintre ingredientele folosite de compozitorul Cristian Lolea și artistul vizual Tom Brânduș în crearea spectacolului ELECTRIC. Publicul va avea parte de o experiență muzicală, vizuală și sonoră care promite să depășească tiparele unui concert obișnuit, provocând emoții intense la nivel auditiv și vizual, într-un univers aflat la granița dintre muzica de film, cea cultă-contemporană și cea de divertisment.

(mai mult…)

Mica orchestră exclusiv feminină „Le Muse”, condusă de maestrul Andrea Albertini, a prezentat aseară la Ateneul Roman un concert omagiu –  “Ennio Morricone. Muzica de Oscar”, o excelentă selecție a unora dintre cele mai cunoscute coloane sonore ale celebrului compozitor.

(mai mult…)

Seria de concerte Theatroll | Corbul Troian pe care formația ALTERNOSFERA din Republica Moldova le susține în cele mai frumoase săli de teatru, operă și filarmonică din țară, continuă în această perioadă în Cluj, Timișoara, Sibiu și Brașov.

(mai mult…)