Acum în premieră, la Viasat History- REGINELE DIN ARENA: Gladiatoarele Romei

Posted: 25/03/2026 by michaelaplaton in Documentare, Știri, tv
Etichete:,

Kathleen Coleman, istoric și profesor la Universitatea Harvard, în fața unei frize înfățișând o luptă între două gladiatoare, descoperită la Halicarnas și expusă la British Museum în Londra

Jocurile gladiatorilor au fost întotdeauna asociate, mai mult decât orice, cu bărbații. Cu toate acestea, gladiatoarele nu sunt un mit, sunt dovezi că au existat cu adevărat. Reginele din arenă: Gladiatoarele Romei, un nou documentar special difuzat la Viasat History vineri, 27 martie, ora 17:30, și duminică, 29 martie, ora 17:45, merge pe urmele lor, pierdute în adâncurile istoriei.

Prin cele de mai jos, pătrundem în aceste povești antice pentru a releva câteva fapte interesante despre războinicele care au participat la lupte sângeroase în arenele Imperiului Roman.

  1. Deși cunoscute în întregul Imperiu Roman, luptele între femei erau mai degrabă excepții decât regulă. Puținele referințe arheologice indică Roma (și portul său Ostia), Pompei, Halicarnas, și posibil Britania Romană, între regiunile unde astfel de lupte aveau loc. Printre primele mențiuni asupra gladiatoarelor este cea a lui Nicolaus din Damas (c. 64 î.e.n – 4 e.n.);
  2. În Pompei, gladiatoarele luptau la fel ca și bărbați, dar egalitatea nu avea nimic de-a face cu asta. Ele participau la lupte cu pieptul gol, cu sabia în mână și adesea fără coif. Ceva care ar șoca lumea de astăzi, darămite spectatorii din Pompei. Alfonso Mañas, cercetător la Universitatea din California, Berkeley, spune că femeile selectate pentru a lupta nu erau cele mai puternice sau cele mai pricepute, ci mai degrabă „cele mai frumoase”. În ciuda acestei obsesii pentru frumusețe, femeile, ca și bărbații, erau bine pregătite, iar abilitățile lor în luptă puteau fi de-a dreptul impresionante. Poetul Statius a scris chiar: „ai crede că o bandă de amazoane se luptă lângă râul Tanais…”;
  1. Diverse surse menționează că gladiatoarele luptau împotriva altor femei, persoane cu nanism sau, uneori, animale (așa numitele venatrices);
  2. Femeile puteau participa la luptele de gladiatori indiferent de starea materială, însă, dacă luptau, cele din familii bogate erau private de toate titlurile și rangurile sociale și erau clasificate ca infames (sau infaminas), ceea ce le aducea la același nivel cu actorii și prostituatele;
  3. În anul 22 î.e.n, un decret al împăratului Augustus interzicea femeilor de rang înalt să lupte, iar în 200 e.n., împăratul Septimius Severius a interzis orice luptă în arenă  între femei, invocând lipsa de respect din partea publicului, care făcea glume obscene în timpul evenimentelor sportive;
  4. În ciuda interdicției lui Severus, gladiatoarele au continuat să lupte în anumite regiuni, precum Ostia în secolul al III-lea;
  1. Multe gladiatoare erau tratate ca paria de către societate, în special de către bărbați, fiind acuzate că corup societatea și, prin urmare, le era interzis să se căsătorească;
  2. Deși luptele lor – private sau publice – erau extrem de dure și periculoase, gladiatoarele rareori luptau până la moarte, adesea participând la spectacole inedite, cu reguli modificate, care uneori se terminau cu egalitate.
  3. În 1996, într-o groapă funerară scoasă la lumină în lucrările de pe Dover Street în Londra a fost descoperit un schelet înconjurat de simboluri și echipament de gladiator, ce s-a dovedit a fi al unei femei, unii experți sugerând că acesta era unul dintre rarele locuri de înmormântare ale unei gladiatoare. Însă, opiniile experților au rămas împărțite. Istoricul Mary Beard a spus că dovezile pentru această identificare „sunt destul de slabe”.
  4. Cel mai important artefact legat de gladiatoare se află la British Museum din Londra. Este vorba de o friză din marmură, descoperită în Turcia antică, la Halicarnas, care înfățișează două luptătoare angajate într-o luptă. Deși s-ar putea presupune că ar înfățișa lupta dintre regina amazoanelor și Achillea – versiunea feminină a lui Ahile, textul găsit pe artefact se referă la aceasta ca fiind „missio” (eliberare onorabilă/ egalitate), indicând faptul că cele două erau luptătoare respectate.

Reginele din arenă: Gladiatoarele Romei

27 și 29 martie, orele 17:30, respectiv 17:45

Nr. de episoade: 1 x 60 min

Genul filmului: Documentar/ istorie antică/ arheologie/ expediții

Titlul original: Queens of Combat: Rome’s Female Gladiators

Anul: 2025

Viasat World Ltd. este o companie de divertisment TV, leader în industrie, cu un portofoliu de posturi TV și SVOD cu conținut factual, de divertisment, seriale și filme. Pe posturile noastre documentare din România, Viasat History, Viasat Explore și Viasat Nature, relatăm istorii reale din istorie, societate și natură. La Epic Drama, difuzăm seriale dramatice de înaltă calitate, premiate la nivel internațional, iar la Viasat Kino îi distrăm pe fanii filmelor cu blockbustere hollywoodiene și filme aclamate la nivel mondial

Lasă un comentariu