
Actorul Ovidiu Schumacher va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 20-a ediții a Premiilor Gopo — ediție aniversară. Premiul va fi înmânat în cadrul Galei de luni, 4 mai, la Teatrul Național București.
Actor și profesor, Ovidiu Schumacher este onorat prin acest premiu pentru contribuția adusă teatrului și cinematografiei românești de-a lungul a cinci decenii. În film, cariera sa include nu mai puțin de 30 de titluri, la care se adaugă apariții memorabile în scheciuri și producții de televiziune (teatru și film).
Criticul Maria Marin îl descria pe Schumacher în revista Teatrul (1979) ca fiind „un actor căruia îi reușesc personajele care fac echilibristică pe firul ce separă dramaticul de comic”. Același critic îi remarca „un joc nuanțat care se hrănește din zona comicului amărui și a vibrației sentimentale reprimate”.
Ovidiu Schumacher a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“ din București (promoția 1965), la clasa profesorului George Dem Loghin, cu asistenții Dem Rădulescu și Adriana Piteșteanu. Și-a început cariera la Teatrul de Stat „George Bacovia“ din Bacău. Ulterior s-a alăturat Teatrului Bulandra din București, unde a evoluat între 1974 și 1990, într-o perioadă de maximă efervescență artistică. Pe scena Bulandra a construit personaje din dramaturgia clasică și contemporană — de la Molière la Cehov, de la Plaut la Marin Sorescu, demonstrându-și versatilitatea dramatică.

În paralel cu activitatea scenică, Ovidiu Schumacher a fost pedagog în arta actorului: între 1968 și 1979 a fost lector universitar la I.A.T.C. București, la clasa profesorului Octavian Cotescu, formând generații de actori de teatru și film. Printre studenții săi s-au numărat Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Maria Ploae sau Catrinel Dumitrescu.
În cinematografie, Ovidiu Schumacher a fost distribuit în numeroase producții realizate în anii ’70 și ’80. A lucrat cu cei mai importanți regizori de film ai vremii: Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu, Dan Pița, Nicolae Mărgineanu, Lucian Bratu, Alexandru Tatos, Mircea Moldovan, Radu Gabrea sau Șerban Creangă. Rolul său din comedia Operațiunea Monstrul (1976) — pe un scenariu de Titus Popovici, în regia lui Manole Marcus— a rămas un moment de referință în memoria colectivă a publicului cinefil din România. Având 33 de ani la vremea aceea, Schumacher s-a remarcat într-o distribuție de excepție, alături de Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru, o echipă despre care va spune mai târziu „era o familie foarte mare, nu o distribuție mică”. Cariera lui Ovidiu Schumacher cuprinde și roluri în filme precum Brigada Diverse intră în acțiune (1970), Felix și Otilia (1972), Profetul, aurul și ardelenii (1978), Pintea (1976), Totul pentru fotbal (1978), Vis de ianuarie (1979), Am o idee!… (1981) sau Secretul armei… secrete!(1989).

În 1990 Schumacher s-a stabilit în Germania, unde a continuat să joace în filme, activând și în domeniul teatrului și al pedagogiei. A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală Athanor (Athanor Akademie) din Passau, sub îndrumarea regizorului David Esrig.
După 2008 revine în atenția publicului din România în filmul lui Radu Gabrea, Cocoșul decapitat, urmat de debutul Ancăi Miruna Lăzărescu, La drum cu tata (2016), și serialul HBO Hackerville (2018). În cele două din urmă joacă alături de fiica sa, Anna Schumacher. Cea mai recentă producție în care a jucat este serialul german de TV Die Glücksspieler (2022), în regia lui Michael Hofmann.
Prin acordarea Premiului pentru întreaga carieră, Premiile Gopo onorează longevitatea unei prezențe artistice remarcabile, dar și profunzimea, diversitatea și impactul rolurilor lui Ovidiu Schumacher asupra cinematografiei românești.
***
Gala Premiilor Gopo 2026 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communications și Teatrul Național București.
Sponsori principali: Apa Nova București – o companie Veolia, Banca Transilvania, Cellini, Promenada Mall, Nepi Rockcastle
Sponsori: Vodafone, Pepsi, Armani Beauty, Aqua Carpatica, Conceptual Lab by Theo Nissim
Parteneri: Jidvei, BlackCab, Domeniile Sâmburești, Tribute Salon, Ginissima, Mobexpert
Servicii profesionale: PwC
Parteneri media principali: PRO TV, Voyo, Pro Cinema
Partener monitorizare: mediaTRUST
Rămâneți la curent cu toate noutățile Premiilor Gopo pe: Website • Facebook • Instagram